CONTROALE PE LITORAL. Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei
Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,2 milioane de lei în urma controalelor realizate pe litoral în acest sezon estival.
„Pe toată durata vârfului de sezon estival, respectiv în perioada 11 iunie - 14 august, Garda Naţională de Mediu a desfăşurat o amplă acţiune de control în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre, care a vizat verificarea respectării prevederilor legislaţiei de mediu la nivelul unităţilor de cazare şi alimentaţie publică, al şantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă”, se arată în comunicat.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din ţară, care au fost detaşate pe litoral.
„Am extins numărul de controale în zona staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiştii care îşi petrec vacanţa aici să se bucure de plaje şi unităţi de cazare curate şi primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancţiuni drastice şi am ajuns până la suspendări de activitate şi sesizări penale pentru cei care nu înţeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizaţi vor înţelege că unde-i lege nu-i tocmeală şi vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancţionaţi!”, a declarat comisar general adjunct Florin Bănică, coordonatorul acţiunii.
Astfel, comisarii Gărzii de Mediu au făcut 182 de inspecţii şi au dat 84 de amenzi în valoare de 1,2 milioane de lei. De asemenea, echipele de control au luat şase decizii de suspendare de activitate, au decis desfiinţarea unor lucrări şi aducerea terenului la starea iniţială şi au confiscat un autovehicul.
De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu au înaintat şi o sesizare penală pentru depozitări necontrolate de deşeuri.
Sursă foto: Facebook Garda Națională de Mediu