dobroge.tv

Live

CRIMA CARE A ŞOCAT O ŢARĂ ÎNTREAGĂ. Criminal arestat preventiv, după ce şi-a băgat familia în mormânt. Un tată nu-şi va vedea fetiţa crescând: ''Nu am cuvinte să descriu starea în care mă aflu'

CRIMA CARE A ŞOCAT O ŢARĂ ÎNTREAGĂ. Criminal arestat preventiv, după ce şi-a băgat familia în mormânt. Un tată nu-şi va vedea fetiţa crescând: ''Nu am cuvinte să descriu starea în care mă aflu'
10 august 2022
Redactia DTV
Publicitate

O crimă petrecută marţi seară în localitatea argeşeană Bascov a şocat o ţară întreagă. Un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice a măcelărit 5 membri ai familiei sale, printre care şi nepoţica de doar 5 ani. Astăzi, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta a recunoscut în faţa instanţei că nu va face recurs pentru că „Nu am unde să mă duc!”.

Medicul militar care şi-a găsit soţia şi fiica într-o baltă de sânge este în continuare în stare de şoc. "Nu am cuvinte să descriu starea în care mă aflu în momentul de faţă. Nu am starea necesară, vă rog să mă înţelegeţi", a mărturisit bărbatul, pentru observatornews.ro.

Părinţii şi fratele criminalului vor fi înmormântaţi vineri, în timp ce sora şi nepoata lui vor fi conduse pe ultimul drum sâmbătă.

Bărbatul cu probleme psihice nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004

Bărbatul de 53 de ani care a ucis cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă, scrie adevarul.ro. După crima, acesta a fost prins într-o pădure din apropierea locului masacrului şi a încercat să se sinucidă, fiind imobilizat la timp.

”Comisia de evaluare i-a eliberat în 2004 acestui bărbat certificat pentru handicap accentuat permanent. Bărbatul nu a mai avut reevaluări de atunci, nu a solicitat nici familia sau el. Noi facem reevaluări la persoanele cu handicap permanent doar dacă familia solicită acest lucru, ca urmare a agravării stării de sănătate, la sesizări sau prin Ministerul Muncii, prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. La momentul evaluării din 2004, bărbatul nu figura cu venituri, nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior. Din 2004, familia acestuia nu a mai solicitat reevaluare”, a declarat în exclusivitate pentru ”Adevărul” doctorul Claudia Radu, preşedintele Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Argeş, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Argeş.

"Nu știu ce a avut cu nepoata"

Potrivit observatornews.ro, crimele au avut loc în două case diferite, situate una peste drum de cealaltă. Criminalul locuia cu părinţii şi cu fratele său într-una dintre case. În cealaltă casă trăiau sora şi cumnatul lui, împreună cu fetiţa lor de cinci ani. În cursul nopţii, agresorul şi-ar fi omorât mai întâi fratele, iar după el, părinţii. I-ar fi atacat în timp ce dormeau. Apoi, dimineaţă, după ce a plecat cumnatul său la muncă, a intrat în a doua casă şi le-a ucis pe sora şi nepoata sa. Descoperirea macabră a fost făcută abia ieri după amiază, când cumnatul agresorului s-a întors de la serviciu.

„Era nervos pentru că era ținut ca prostul în casă, era luat drept prost de toată familia. Dimineață a avut un moment de furie și, cu un ciocan și mai multe pietre, i-a atacat pe rând pe toți din familie. Cele mai multe lovituri sunt în zona capului, în partea din spate, ceea ce sugerează faptul că și-a luat victimele prin surprindere. Nu știu ce a avut cu nepoata, dar dacă erau 7, 10 în casă, pe toți îi omora. Rămâne să vedem ce reiese în urma cercetării la fața locului pentru că nu poți pune bază foarte mult pe ce spune el. Trebuie adunate probe, văzut urmele de sânge, locul în care a fost găsită fiecare victimă. Se va reface toată scena crimei, iar suspectul va fi dus la o expertiză psihiatrică”, au declarat niște surse apropiate familiei ucise, pentru romaniatv.ro.

Anchetatorii nu au stabilit deocamdată motivul care l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest îngrozitor. Bărbatul le-a recunoscut, însă, că totul a pornit de la niște neînțelegeri în familie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233