dobroge.tv

Live

INCONŞTIENŢA UCIDE! Astăzi, trei bărbaţi au murit înecaţi, unul dintre ei fiind salvamar. Reacţia unui turist care a ignorat steagul roşu: ''Așa trebuie să fie marea, cu valuri...''

08 august 2022
Redactia DTV
Publicitate

Steagul roșu a fost astăzi arborat pe aproape întreg litoralul românesc. Acest lucru înseamnă că înotul este interzis, adică nimeni nu are voie în apă. Cu toate acestea, nu puține au fost persoanele care au ignorat semnificația și indicațiile salvamarilor, și au intrat în apa mării. Nu s-au lăsat impresionate nici de culoarea steagului arborat, nici de salvatorii care îi îndemnau de pe mal să iasă din apă.

Valurile foarte mari și curenții i-au determinat pe salvamarii de pe aproape întreg litoralul românesc să arboreze steagul roșul. Concret, pe sectoarele de plajă din Constanța și sudul litoralului, oamenilor le este interzis să intre în apă deorece se expun unui real pericol. Nici întotătorii profesioniști nu pot intra în valuri.

“Ei pot să înghită, din nefericire un scenariu mai neplăcut, o gură de apă și efectiv toate lecțiile de bazin pe care le-au luat până atunci să dispară, pentru că apare panica, apare adrenalina, iar atunci corpul vrea doar să supraviețuiască”, a spus Vlad FĂLUȚĂ, salvamar.

Chiar dacă pericolul la care se expun este unul foarte mare, mulți oameni consideră că dacă știu să înoate nu li se poate întâmpla nimic.

Turist: Da’ uite, e lume destulă în apă, adică…nu sunt singurul. Super fain! Așa trebuie să fie marea, cu valuri, adică nu…

Reporter: Nu ați simțit că vă puneți viața în pericol dacă intrați în valuri?

Turist: Nu, deloc, chiar deloc.

“Simplul fapt, lasă-mă în pace, știu să înot. Și credeți-mă acuma, mai mult de jumătate dintre ei când ne-am dus să îi ajutăm și să le spunem să se întoarcă la mal, mai mult vorbeau de sub apă”, a spus Cristian NICOLAE, salvamar.

Paul are 19 ani și este salvamar de doi ani de zile. Își amintește că în primul an a fost nevoit să salveze viața unei femei. Întreaga misiune a durat aproximativ jumătate de oră, spune tânărul. Însă, nu a fost singurul incident de care a avut parte.

“Împreună cu colegii mei am întâmpinat multe dificultăți, cazuri în care persoanele sar pe noi și pur și simplu ne bagă la fund sau nu cooperează, și atunci ți-e greu să aduci persoana conștientă la mal”, a spus Paul POANTĂ, salvamar.

Din păcate, încă mai există turiști care nu știu semnificația steagurilor.

“Nu știam. Noi venim de la Buzău, așa că nu prea…nu prea știm”, a spus o turistă.

“Înotul este interzis, nu mă duc să înot la apă până la brâu. Am fost martor, da, la un incident. Erau niște fete care nu mai puteau ajunge la mal. Ne-am dus aproape de ele cât am putut, le-am aruncat o minge, una s-a urcat pe minge, iar una a venit ușor spre mal”, a spus un turist.

De asemenea, pe o plajă din zona constănțeană „Trei Papuci”, pe o porțiune din mare, înotul este complet interzis. Zona este foarte periculoasă din cauza digului.

“Atunci când marea este agitată, valurile se sparg în dig, iar efectiv când vine retracția valului apare curentul de submersie și, pe lângă faptul că îi trage în larg, îi mai impinge și înapoi în dig. Deci, este practice cel mai periculos dig din Constanța”, a spus un salvamar.

Nici duminică salvamarii nu au avut o zi ușoară.

“Steagul roșu a fost arborat toată ziua, iar cei care i-am adus la mal a fost nu mai departe de geamandură. Adică valuri foarte puternice. Adică, vă dați seama ce înseamnă și pentru copii. Mai ales pentru copii e un pericol, un real pericol”, a spus Cristian NICOLAE, salvamar.

Salvamarii recomandă în continuare ca atât turiștii cât și constănțenii să respecte semnificațiile steagurilor arborate la fiecare foișor. De asemenea, părinții trebuie să aibă grijă în permanență de cei mici și să nu-i lase nesupravegheați.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233