CONSTANŢA. Aglomeraţie pe drumurile din sudul litoralului, pe ambele sensuri de mers. Care sunt rutele alternative
Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, pe drumurile naţionale din sudul litoralului sunt înregistrate, luni, valori ridicate de trafic, pe ambele sensuri de mers.
„Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier sunt prezenţi în principalele intersecţii care ridică probleme, respectiv staţiunea Eforie Nord (intrare şi ieşire) şi DN 39/DN 38 (intersecţie Agigea-Techirghiol), pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea formării de ambuteiaje”, se arată în comunicat.
Pentru şoferii care se deplasează de pe litoral către autostradă este recomandată următoarea rută alternativă:
- DN 39 Mangalia - DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia - DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2.
Totodată, conducătorii auto care se deplasează dinspre autostradă către sudul litoralului sunt sfătuiţi să aibă în vedere următoarea rută alternativă:
- Autostrada A2 - Medgidia - DJ 381 Valea Dacilor - DJ 308 Ciocârlia - DJ 391 Mereni - DN 38 Topraisar - DJ 391 Negru Vodă - DN 39 Mangalia.
„Pentru reducerea riscului rutier, şoferii sunt sfătuiţi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc şi să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii”, a mai precizat IPJ Constanţa.