dobroge.tv

Live

Controale de amploare în Costineşti. Tone de carne şi alte produse expirate de trei ani

Controale de amploare în Costineşti. Tone de carne şi alte produse expirate de trei ani
07 august 2022
Redactia DTV
Publicitate

Tone de carne şi alte produse expirate de trei ani au fost descoperite de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unui amplu control realizat la Costineşti.

Citeşte şi: CONTROALE COSTINEŞTI. Tone de carne expirată, găsită de Protecţia Consumatorilor - a intervenit şi IPJ Constanţa, 43 de persoane audiate

“A fost vizată activitatea unui singur operator economic cu multe puncte de lucru deschise în Costineşti. Informaţiile pe care le primisem şi noi şi colegii noştri legate de punerea pe piaţă a unor produse în afara termenului de durabilitate minimală s-au confirmat. Au fost găsite cantităţi importante de carne, cantităţi importante de mirodenii, cantităţi importante de murături, de multe materii prime în afara termenului de durabilitate minimală, asta însemnând câţiva ani, chiar dacă la mirodenii vorbim de trei, patru ani şi la produsele din carne putem vorbi de 2-3 ani de când ieşiseră în afara termenului de consum”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru News.ro,

El a menţionat că în activitatea sa de cinci ani de comisar ANPC nu a mai întâlnit vreodată nereguli de un asemenea nivel.

“Mărfurile respective au fost lăsate în custodie, nu putem ridica câteva tone de carne expirate, ANPC nu are camere de frig, niciuna din structurile participante nu are spaţii de depozitare. Vom îndruma acolo societăţile de incinerare ce vor proceda la distrugerea întregii cantităţi”, a explicat Horia Constantinescu.

Aceste controale au început sâmbătă după amiază şi s-au finalizat duminică dimineaţă.

Horia Constantinescu a menţionat că ANPC nu a aplicat deocamdată sancţiuni în urma acestui control deoarece acţiunea a fost a Ministerului Afacerilor Interne, care urmează să stabilească dacă în acest caz se va întocmi dosar penal.

De asemenea, şi celelalte structuri de control îşi vor centraliza datele rezultate în urma acestei ample verificări.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233