„Acum dacă facem o tonă pe hectar este minune”. Seceta continuă să facă ravagii în Dobrogea: în anumite zone culturile sunt compromise între 20 și 90%
Seceta face ravagii în județul Constanța. Producțiile de porumb și floarea soarelui vor fi extrem de scăzute în acest an ca urma a lipsei precipitațiilor. Dacă anul trecut la un hectar de porumb agricultorii au recoltat aproximativ opt tone, în 2022 aceasta nu va fi nici măcar la jumătate.
„Dezamăgitor arată. Aici am avut anul trecut tot porumb și am scos undeva la nouă tone pe hectar. Acum dacă facem o tonă pe hectar este minune”, spune Bogdan Enciu, inginer agronom.
Producțiile de porumb și floarea soarelui vor fi unele extrem de scăzute în acest an. Agricultorii spun că în anumite zone nu vor recolta nici măcar jumătate din producția anului trecut.
„Undeva la 800 de kg - o tonă la hectar la porumb. Anul trecut a fost undeva la opt tone - nouă tone producția medie pe hectar. La floarea soarelui undeva la o tonă și jumătate preconizăm că ar fi ideal, dar să vedem la recoltat ce iese. Anul trecut a fost undeva la 3.500 producția”, a declarat Bogdan Enciu, inginer agronom.
„Seceta care se manifestă și în acest an a dus la o diminuare a producției cu cel puțin 20%, fiind zone calamitate în proporție de 50-60% și în județul Constanța, în special în nordul județului și în centrul județului”, a declarat Răzvan Filipescu, vicepreședinte Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea.
În Cobadin, Ciocârlia, Mereni ori Bărăgan, culturile sunt compromise între 20 și 90%. Diferența o constituie cantitatea de precipitații care a căzut în fiecare zonă.
„Avem o floare care a prins la sfârșitul lui mai o ploaie cam de 15 litri și a început să crească ca nebuna. S-a dezvoltat foarte mult și după aia a intrat în secetă și după cum vedeți și dumneavoastră acuma are un capitol foarte mic, e uscată”, spune Cornel Zamfir, agricultor.
Dacă anul trecut au fost recoltate peste trei tone de floarea soarelui, anul acesta agricultorii spun că vor strânge aproximativ 1,5 tone, transmite Alexandra Ghioc, reporter Dobrogea TV.
Județul Constanța se confruntă în acest moment cu o secetă pedologică.
„Nu vorbim neapărat de o secetă meteorologică, adică afectată de lipsa ploilor cât de o secetă pedologică gravă pentru că există o lipsă de apă în sol. Și ceea ce este nevoie, este nevoie de refacerea acestei rezerve și din păcate, noi suntem la mila Domnului”, a mai declarat Răzvan Filipescu, vicepreședinte Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea.
„Pământul este foarte tare, deja am început să schimbăm dălțile la utilajul pe care îl folosim pentru pregătire, pentru mini-till. Lucrul acesta se întâmplă o dată pe an, acum am ajuns să le schimbăm de două – trei ori pe an. Fiind pământul foarte tare se tocesc foarte rău”, a mai declarat Bogdan Enciu, inginer agronom.
Agricultorii din această zonă spun că realizarea unor perdele forestiere ar reduce foarte mult din daunele produse de secetă.
„Singura noastră șansă sunt perdelele forestiere, împăduririle pentru că nici Dunărea nu ne mai asigură apa necesară”, a declarat Cornel Zamfir, agricultor.
Oamenii nu se așteaptă însă la câștiguri foarte mari, speră ca măcar să își recupereze investițiile. Dar, din cauza producției scăzute, prețurile la anumite produse alimentare vor fi mai mari.
„Sperăm să ne recuperăm prin prețurile care sunt mult mai mari, dar care, văd în ultimul timp se prăbușesc deoarece a plecat vaporul din Ucraina și imediat bursa a căzut”, a mai declarat Cornel Zamfir, agricultor.
Nici în restul țării culturile nu au scăpat de secetă.
„Ne aflăm acum la o cifră de peste 200.000 de ha, care ar fi afectate în diferite grade. Diferite grade înseamnă atât compromitere totală, cât şi afectările în procent de 30%-40%-50%”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
În anul 2020 a fost înregistrată cea mai gravă secetă din istoria Dobrogei, atunci când au fost distruse culturi în proporție de 80%.