dobroge.tv

Live

Preparate gustoase pentru perioada postului. Chef Adrian Bazaru ne oferă o rețetă rapidă și ușor de făcut: „În 10-15 minute ar trebui să fie gata”

02 august 2022
Publicitate

În perioada postului nu trebuie să vă lipsească din bucătărie legumele cu care puteți face tot felul de preparate inedite și gustoase. Încă de dimineață unii constănțeni au fost în piețele din oraș în căutarea de produse de post. De asemenea, și unii turiștii care se află în acest moment pe litoral aleg din meniu preparate care nu conțin carne sau lactate. Mai important decât regimul alimentar specific acestei perioade, este și curățarea interioară prin rugăciune, susțin preoții.

S-a dat startul la fructe și legume. De pe data de 1august am intrat în Postul „Adormirii Maicii Domnului”, iar pe cei mai mulți dintre constănțenii credincioși i-am găsit în piață în căutarea de produse de post.

Miercurea și vinerea țin. Fructe, legume mâncăm. Un covrig, o ciorbiță de post cu zarzavat”, spune o constănțeancă.

Constănțeancă: Trebuie să ne adaptăm că nu avem încotro.

Reporter: Este important să ținem post?

Constănțeancă: Este. Pentru oamenii credincioși, da.

Reporter: Ce mâncați în perioada aceasta de post?

Constănțeancă: Uite chiar mă uitam la nea Andrei aici să iau niște roșii.

Și la unitățile de cazare turiștii aleg produsele de post din meniu. Chiar dacă preparatele nu conțin carne, bucătarii pregătesc mâncăruri inedite care încântă chiar și cele mai pretențioase papile gustative.

În perioada postului, vedetele din bucătărie sunt, bineînțeles, legumele. De exemplu, pentru această perioadă, potrivit ar fi chiar și un preparat din năut, transmite Elenis Halep, reporter Dobrogea TV.

Chiar în ultimul timp avem foarte multe persoane interesate de preparatele de post. Avem în meniu și acest sote de năut pe care l-am preparat astăzi. Este special de post. Mai avem și vânăta umplută. Lumea este încântată să găsească astfel de preparate în meniu”, a declarat Adrian Bazaru, bucătar șef.

Preparatele din post se fac și rapid. Așa că, dacă vreți să pregătiți acest fel de mâncare acasă trebuie să știți că nu veți sta prea mult în bucătărie. În doar câteva minute veți avea pe farfurie un preparat sănătos și delicios.

O să facem un sote de năut. Ardei de diferite culori pentru a arăta farfuria colorată, tăiat cuburi, arde verde, ardei galben, vânătă, dovlecel, toate tăiate cuburi, ceapă roșie, usturoi, le vom toca mărunt pe toate apoi le vom trage la tigaie cu diferite condimente. În 10-15 minute ar trebui să fie gata. Mai lăsăm în jur de două-trei minute după care preparatul este aproape gata”, spune Adrian Bazaru, bucătar șef.

Preoții susțin că nu doar de la mâncarea de dulce trebuie să ne abținem. Este nevoie să alungăm și gândurile rele și să fim mai buni. Rugăciunea, nu trebuie să lipsească din rutina noastră zilnică.

Postul întotdeauna reprezintă o perioadă în care creștinii sunt chemați la înfrânare. Să se oprească în primul rând de la rău, de la a gândi rău de la a vorbi rău, de la a face rău pentru că întotdeauna postul face trimitere la curățirea părții interioare a ființei noastre, pentru că acolo rezidă rădăcinile tuturor păcatelor și a tuturor patimilor”, a declarat Vlad Maxim, preot Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

În această perioadă nu se fac nunți, botezuri și cumetrii, iar creștinii nu trebuie să cânte și nici să danseze. De asemenea, timp de două săptămâni, credincioșii nu vor mai consuma preparate din carne și nici lactate, iar pe 6 august, aceștia vor avea voie să mănânce pește și asta pentru că atunci are loc Schimbarea la Față a Domnului

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233