Exercițiu NATO în spațiul aerian al României cu zeci de aeronave de luptă: vor zbura la joasă înălțime în zona localităților Mihail Kogălniceanu și Capu Midia
Peste 20 de aeronave din șapte state membre ale NATO, precum și sisteme de supraveghere aeriană și apărare cu baza la sol participă joi, în spațiul aerian al României, la un exercițiu comun de vigilență întărită (enhanced Vigilance Activities – eVA) condus de Comandamentul Aerian Aliat din Germania.
În cadrul exercițiului, organizat în conformitate cu legislația și standardele internaționale în vigoare, aeronave de luptă, de realimentare în aer și de avertizare timpurie, dirijate de controlori în zona finală de atac integrat (Joint Terminal Attack Controllers – JTAC), vor simula scoaterea din luptă a apărării aeriene a unui potențial adversar, anunță MApN.
Potrivit sursei citate, scopul exercițiului este de a demonstra capacitatea NATO de planificare, coordonare și executare a unei misiuni complexe, multinaționale de securizare a spațiul aerian al Alianței în situația oricărui tip de amenințări sau atac asupra teritoriului aliat.
Pe timpul desfășurării exercițiului, aeronave de luptă românești și aliate vor zbura la joasă înălțime, între orele 13.00-14.00, în zona localităților Mihail Kogălniceanu și Capu Midia din județul Constanța.
Sursă foto: adevarul.ro