„Este prins cu capul în jos și pierde mult sânge”. Intervenția promptă a trei pompieri de la Detașamentul Constanța-Port a salvat două vieți
„Trebuie să îl scoatem de aici imediat! Aduceți-mi un cuțit să tai centura de siguranță! Este prins cu capul în jos și pierde mult sânge! Curge combustibil și pe bateria mașinii! Scoatem bornele, apoi facem extracția de urgență a victimei” - Este o frântură din dialogul dintre trei pompieri militari aflați în drum spre punctul temporar de stingere, urmând să intre în tură și care au fost martorii unui accident rutier grav.
„Urma să îi schimbăm pe colegii care mai aveau puțin și ieșeau din tură, dar ne-am întâlnit, ulterior, cu ei la accident. S-a produs în fața noastră. Am văzut cum șoferul a pierdut controlul volanului, s-a lovit de bordură și s-a izbit de o altă mașină, apoi s-a răsturnat”, a povestit plt.maj. Bogdan Becu.
Imediat, cei trei colegi au sărit în ajutorul victimelor.
„Nu știu cum, dar în două secunde colegii au făcut rost de o cheie de 10 și am scos imediat bornele de la baterii, la ambele mașini. Atunci am văzut că erau scurgeri de combustibil la cea răsturnată. Victima era blocată în centura de siguranță. A fost o extracție de urgență a victimei pentru că avea o rană la cap care sângera puternic”, a povestit plt.maj. Bogdan Becu, pompier militar care lucrează încă din anul 2006 la ISU Constanța, timp în care a deservit autospecialele SMURD și descarcerare.
„Trebuie să îl scoatem de aici imediat! Aduceți-mi un cuțit să tai centura de siguranță!”, le-a spus plt.maj. Bogdan Becu colegilor săi.
Victima a fost scoasă din autovehicul în siguranță. Era conștientă, cooperantă. Conducătorul celuilalt autoturism avariat era în siguranță; nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cei trei au rămas să ajute și după ce, la fața locului, au sosit colegii lor: echipajul cu autospeciala de stingere la Costinești, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
„Felicitări, colegilor noștri: plt.maj. Bogdan Becu, plt.maj. Tudor Albu și plt.maj. Marius Beleșică – Detașamentul de Pompieri Constanța-Port!”, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Ce să faceți dacă sunteți martorii unui accident rutier, până la sosirea echipajelor de prim ajutor:
- Sunați imediat la numărul unic de urgență 112;
- Indicați cât puteți de precis zona în care a avut loc accidentul;
- Încercați să oferiți operatorilor 112 cât mai multe detalii despre accident: câte autovehicule sunt implicate, câte victime sunt, dacă sunt încarcerate sau nu, dacă sunt conștinete, dacă există scurgeri de combustibil ori alte situații care pot pune în pericol și pe ceilalți participanți la trafic etc.;
- Scoateți victimele din mașină doar în cazul în care autovehiculul se poate prăbuși într-o prăpastie, există pericolul ca acesta să explodeze ori să ia foc, se află lângă elemente grele de construcție (case, blocuri, stâlpi etc.) ori copaci care se pot prăbuși peste el. Dacă nu există astfel de pericole, NU încercați să extrageți victima/victimele din autovehicul;
- Rămâneți alături de victimă/victime până la sosirea echipajelor de prim-ajutor;
- Mențineți mereu contactul cu victimele: vorbiți cu ele – puteți să le spuneți că s-a sunat la 112, că salvatorii sunt pe drum; încercați să le liniștiți, să le induceți starea de calm pe cât se poate;
- Cel mai important lucru din toate: NU ASISTAȚI IMPASIBLI! Primele momente, până la sosirea salvatorilor, pot face diferența dintre viață și moarte!
Sursă foto: ISU Dobrogea