NAȚIONAL. Pasiunea i-a adus sfârșitul unui tânăr motociclist: a murit la doar 18 ani, într-un accident cumplit
Accident cumplit vineri seară produs în localitatea argeşeană Corbi. O mașină și o motociclită s-au ciocnit, iar în urma impactului violent, motociclistul de doar 18 ani a intrat în stop cardio-respirator. Cadrele medicale s-au chinuit zeci de minute să-l readucă la viață, însă fără succes.
Potrivit IPJ Argeș, incidentul rutier s-a produs în localitatea Corbi între un autoturism şi o motocicletă. La caz au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenţie, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Motociclistul, aflat în stop cardiorespirator, a fost supus manevrelor de resuscitare, fiind declarat ulterior decesul. Altor trei persoane, din autoturism, li s-a acordat primul ajutor calificat la fața locului.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din Nucșoara, care conducea un autoturism, pe raza localității Corbi, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 18 ani, din Curtea de Argeș.
În urma impactului, din păcate, motociclistul a intrat în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor cadrelor medicale și manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmite IPJ Argeș.
Sursă foto: epitesti.ro / jurnaluldearges.ro