Oamenii care au cumpărat haine de firmă dintr-un magazin din Mangalia au fost păcăliţi! Marfa era contrafăcută
La data de 22 iulie, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul de competență.
În urma activităților, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei, dintre care 3 la O.U.G. 28/1999 și una la Legea 8/1996.
Totodată, a fost constatată o infracțiune.
La punctul de lucru al unui operator economic, din municipiul Mangalia, au fost identificate 26 de produse textile, în valoare totală de 3.250 de lei, purtătoare ale însemnelor unor mărci protejate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Bunurile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, conform Legii 84/1998.
Sursă foto cu rol ilustrativ: Poliția Română