Peste 700 de misiuni ale pompierilor militari din punctele de lucru temporare: 124 de persoane asistate medical în Eforie Nord
Aproximativ 100 de pompieri sunt la datorie, zilnic, în cele 25 puncte de lucru temporare, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) au susținut misiunile orientate spre siguranța celor care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral. În tot județul Constanța, zilnic, peste 250 de pompieri militari sunt la datorie.
De la operaționalizarea punctelor de prim ajutor pe litoral, 30 iunie, și până în data de 19 iulie, pompierii militari au desfășurat peste 700 misiuni în urma cărora 590 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical. Dintre acestea, 312 au necesitat transportul la spital.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate pe plajă, în staţiunea Eforie Nord, unde au fost asistate medical 124 persoane, urmată de stațiunile Costinești - 119 persoane, Năvodari - 74 persoane, Vama Veche - 73 persoane, Mamaia - 72 persoane, Saturn - 72 persoane, Techirghiol – 44 persoane.
De asemenea, din 30 iunie până în prezent, pompierii militari au executat 12 misiuni de căutare/salvare persoane din mediul acvatic. Șapte persoane au fost salvate de la înec, dintre care cinci din mare, o persoană din lac și una din piscina unui hotel. Cinci persoane și-au pierdut viața.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța reamintesc populației câteva măsuri pentru a preveni cazurile de înec: nu vă aventuraţi în mare dacă nu înotaţi bine; nu vă aventuraţi în apă când sunteţi sub influenţa alcoolului sau pe timp de noapte; evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente; nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare; nu săriţi în mare de pe stabilopozi ori de pe dig; nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi, mai ales în apă. În cazul în care semnalați persoane care au nevoie de ajutor sau situații în care viața este pusă în pericol, sunați la numărul unic de urgență 112!
„Reamintim populației și câteva dintre cele mai importante măsuri de prevenire a situațiilor de urgență în perioadele caniculare: evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice); evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00; asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduțe, fructe, legume sau iaurturi; adaptarea vestimentației prin purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; evitarea consumului de alimente cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală precum și a băuturilor alcoolice și a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.
Reamintim că, pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 550 de pompieri din 23 de județe ale țării suplimentează efectivele de salvatori constănțeni. Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate)”, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.
Astfel, pe litoral au fost operaționalizate 25 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:
- 11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
- 8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;
- 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.
Sursă foto: ISU Dobrogea