dobroge.tv

Live

Sărbătoare mare astăzi - tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie, profetul aducător de ploi. Ce NU ai voie să faci în această zi

20 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Ilie, cunoscut drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. E prăznuit şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului.

S-a născut în Galaad, de cealaltă parte a Iordanului, care se învecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi. De la numele acestei localităţi se trage şi numele său, Ilie Tesviteanul. A trăit pe vremea lui Ahab, regele al Regatului Israel, ce avea reşedinţa în ţinutul Samariei.

Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.

Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege.

Certându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!" (3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui, seceta şi foametea a cuprins toată ţara.

După trei ani şi jumătate, dovedindu-se că numai credinţa în Dumnezeul lui Ilie este cea adevărată, poporul israelit şi-a recunoscut greşeala, iar ruga Sfântului a adus ploaia şi foametea a încetat.

Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Ilie

Când tună şi fulgeră, Sfantul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă, scrie https://www.traditii-superstitii.ro/.

Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

De Sfântul Ilie, tradiţia ne relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.

Printre superstiţiile care dăinuie de Sfântul Ilie, putem aminti:

  • purtarea ramurilor de salcie pentru a-i feri pe oameni de trăznete;
  • în ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;
  • oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;
  • tot în aceasta zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
  • oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte in lupta cu diavolul;
  • dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
  • plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;
  • fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

De ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri și târguri, în diferite părţi ale ţării:

  • la Muzeul Ţăranului Român, meşteri populari de pretutindeni îşi prezintă produsele şi îndeletnicirile meşteşugăreşti;
  • în Alba, pe Muntele Găina, se organizează târgul de fete;
  • la Polovragi se organizează anual la această dată, un târg, cu spectacol folcloric, cu voie buna şi bucurie, la care participă toţi sătenii şi oameni veniţi din alte colţuri ale ţării.
  • În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu si credinţa poporului nostru creştin ortodox

Totodată, ziua Sfântului Ilie este și un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.

Sursă: https://www.traditii-superstitii.ro/.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233