JUDEȚUL CONSTANȚA. Peste 200 de candidați vor susține proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, se va desfășura miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9:00, într-un singur centru de examen - Școala Gimnazială Nr. 24 Ion Jalea Constanța.
Proba se va desfășura la 29 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe cei 209 candidați (dintr-un total de 229 de candidați înscriși), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:
- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
- calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
- media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții de specialitate și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 5.434/2020 și procedurii specifice, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit numai în cazul candidaților cu cerințe speciale cărora, ca urmare a solicitării și pentru asigurarea egalității de șanse, li s-a aprobat acest lucru. La nivelul județului Constanța nu au fost înregistrate astfel de solicitări.
Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (67) și învățământ primar în limba română (31).
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2022.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro și pe site-ul www.isjcta.ro.
Sursă foto: news.ro