dobroge.tv

Live

Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localități și trebuie luate măsuri

Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localități și trebuie luate măsuri
19 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, scrie Digi 24.

Într-adevăr, sunt multe localităţi unde apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă şi, fără protejarea acestei ape potabile, care, aşa cum am spus şi săptămânile trecute, trece printr-un amplu proces de filtrare, de pregătire pentru consum... această apă potabilă trebuie protejată şi aceste măsuri de restricţionare a consumului vin exact în sprijinul, în protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung. Sper ca această perioadă de secetă să nu dureze foarte mult, dar cu siguranţă următoarele două săptămâni vor fi de această natură, cu precipitaţii foarte puţine, cu temperaturi ridicate. Toate prognozele de la colegii noştri de la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie n.r) arată acest lucru. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene”, a susţinut Tanczos Barna, la o conferinţă de presă.

El a subliniat că măsurile vizează limitarea consumului apei potabile pentru alte scopuri, iar în anumite situaţii se limitează printr-o decizie a factorilor locali - autorităţi publice locale şi furnizorul de apă potabilă - consumul pe anumite perioade ale zilei, în vederea refacerii rezervelor.

Acolo unde se ajunge în situaţii deosebite, critice, acolo autorităţile vor fi ajutate, atât de ISU, cât şi de Apele Române, acolo unde pot fi găsite soluţii alternative”, a punctat ministrul Mediului, citat de Agerpres.

Administraţia Naţională Apele Române a atras atenţia marţi că populaţia ar trebui să folosească raţional resursele de apă, astfel încât acestea să fie suficiente pentru toţi beneficiarii, în contextul în care 214 de localităţi au serviciul de alimentare cu apă restricţionat, din cauza secetei şi a consumului foarte mare.

Rezerva de apă a ţării este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă, arată reprezentanţii ANAR, într-un comunicat -- detalii aici: Administraţia Naţională ''Apele Române'': Rezerva de apă în scădere, dar suficientă. În 345 de localităţi sunt fântâni secate parţial - românii sunt rugaţi să consume apă cu responsabilitate


Sursă foto: PS News

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233