Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în stațiunile din sudul litoralului
Taxa de parcare în staţiunile din sudul litoralului a fost eliminată de Primăria Mangalia în cadrul unei ședințe de Consiliu Local care a avut loc joi, 14 iulie. Potrivit primarului, Radu Cristian, decizia are ca scop impulsionarea sezonului turistic şi încurajarea turiștilor îşi petreacă vacanţa în zonă, fără a avea grija plății parcării.
Primăria Mangalia a transmis, printr-un comunicat de presă, că, joi, consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Cristian Radu, care vizează suspendarea plăţii tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi staţiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfărşitul actualului sezon estival.
Parcarea aceste stațiuni costa trei lei pe oră pentru autoturisme și cinci lei pe oră pentru autoutilitare. Pentru a parca toată ziua, șoferii scoteau din buzunar 15 lei, pentru orice tip de autovehicul.
„Am luat această decizie, pentru a impulsiona sezonul turistic şi pentru a încuraja cât mai mulţi turişti să petreacă vacanţele în staţiunile Mangaliei, fără a mai avea grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase maşina, în parcările publice din oraş şi staţiuni”, a declarat primarul Cristian Radu.
Edilul a mai anunţat că va propune celorlalţi primari ai localităţilor cu ieşire la mare să facă o adresă comună către Parlamentul României, prin care să solicite modificarea legislaţiei în vigoare, în sensul transferării sectoarelor de plajă în administrarea primăriilor.
„Voi propune colegilor primari să facem front comun pentru a cere Parlamentului modificarea legislaţiei specifice privind administrarea plajelor, astfel încât acestea să fie preluate de Primării şi date ulterior în folosinţă hotelierilor, în condiţiile legii. Nu este normal ca turistul să plătească pentru folosirea unui şezlog sau pentru a putea pune un cearşaf pe nisip. De aceea, singura soluţie este ca plajele să ajungă direct la hotelieri, care să ofere gratuit şezlonguri turiştilor”, a precizat primarul Mangaliei.
Sursă foto: Facebook