A fost găsită arma furată de la o unitate militară din Mamaia, în martie: soldatul atacat susține că i s-a arătat în vis locul unde este ascunsă
Arma și muniția care au fost furate în luna martie de la o santinelă care păzea unitatea militară din Mamaia Sat au fost găsite în urmă cu câteva zile.
Ministerul Apărării Naţionale confirmă faptul că pe 5 iulie au fost găsite pistolul-mitralieră şi muniţia furate de la santinelă.
Surse din anchetă au declarat, pentru Antena 3, că arma furată din unitatea militară a fost găsită la 100-200 m distanță de aceasta, pe un drum care face legătura cu o altă unitate. Se pare că militarul de serviciu făcea curat pe lânga unitatea din care a fost furată arma. Acesta ar fi văzut salteaua, a dat cu piciorul și a găsit pistolul mitralieră. Arma avea și pânză păianjen pe el, semn că fusese pus acolo în urmă cu ceva timp.
Potrivit unor surse, militarul care a găsit arma este și cel căruia i-a fost furată. Mai mult, se pare că acesta a declarat că locul în care se afla arma „i s-a arătat în vis”
Reamintim că sâmbătă, 19 martie 2022, puţin după ora 20.00, un militar care era în serviciul de pază al unei unităţi militare de comunicaţii (Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică) a fost „atacat prin surprindere“ de o persoană încă neidentificată, care purta o cagulă pe cap şi care era înarmată cu o armă albă, potrivit Ministerului Apărării Naţionale -- detalii aici: Alertă generală în Constanţa! Un bărbat umblă cu o mitralieră încărcată după ce a bătut un militar şi i-a furat arma
Militarul a „opus rezistenţă în confruntarea corp la corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe“, după care atacatorul a sărit gardul unităţii militare şi a dispărut. Ulterior, s-a aflat că militarul s-ar fi uitat la o slujbă religioasă când a fost atacat -- detalii aici: CONSTANŢA. El este militarul căruia i s-a furat arma cu 30 de cartuşe. Acesta se uita la o slujbă religioasă pe telefon
Atât în Constanța, cât și în toate localitățile din județ au fost instituite filtre. Mașinile au fost oprite și verificate, însă arma și muniția nu au fost găsite, iar atacatorul nu a fost identificat -- detalii aici: CONSTANȚA. Controale și la intrarea în mall. Oamenii legii continuă căutările bărbatului care a furat arma unui militar
Sursă foto Dobrogea TV / Facebook