Percheziţii la locuinţa unui bărbat care creştea câini de luptă. Oamenii legii au găsit 44 de câini de rasă, unii fiind supuşi unor operaţii interzise de lege - VIDEO
La data de 5 iulie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Baia Mare, pentru un imobil situat în orașul Fărcașa.
Activitățile polițiștilor au vizat un bărbat, de 34 de ani, din Baia Mare, care ar fi avut amenajat, în locația menționată, un țarc, unde ar fi crescut și înmulțit exemplare canine prevăzute la articolul 1 din O.U.G. nr. 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
În urma verificărilor efectuate la imobilul de pe strada Luceafărului, polițiștii au descoperit 44 de exemplare canine, de diferite rase, dintre care 16 exemplare canine metiși de pitbull, despre care există bănuiala că i-ar fi înmulțit, în vederea
comercializării.
De asemenea, asupra 12 exemplare ar fi fost efectuate intervenții chirurgicale de modificare a aspectului unui animal, în alte scopuri decât cele curative, respectiv cuparea urechilor.
Câinii au fost examinați de către medicii veterinari.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru probarea întregii activități infracționale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, sub aspectul comiterii infracțiunilor de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative și importul sau comercializarea câinilor prevăzuți la articolul 1, litera a din O.U.G. nr. 55 din 2002, republicată, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.