S-a mai deschis o secție a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, dar cu mai puține paturi: „Suntem mulțumiți că putem să venim în sprijinul constănțenilor și al turiștilor”
S-au deschis unele secții din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, însă numărul de paturi este mai mic. Dacă înainte de incendiu, în clădirea principală erau 160 de paturi, după finalizarea lucrărilor vor fi doar 80 de paturi funcționale. Alte 52 vor fi disponibile și în spitalul modular care va fi construit în curtea unității medicale. Mai mult, saloanele care au fost renovate sunt dotate cu senzori de oxigen și ventilație automată, după toate standardele de securitate.
A fost nevoie de nouă luni pentru ca o parte a clădirii să fie renovată și instalația electrică să fie construită de la zero. În urmă cu trei săptămâni a fost deschisă secția de spitalizare zi, iar de la începutul săptămânii a devenit funcțională și cea de spitalizare continuă. Aici vor fi tratați bolnavii cu boli infecțioase. Însă, numărul de paturi este mai mic față de cel de dinainte de incendiu.
„Dat fiind că jumătate din aripa lungă a clădirii este nefuncțională și va fi nefuncțională în perioada imediat următoare, chiar dacă numărul de paturi este relativ mic, noi suntem mulțumiți că putem să venim în sprijinul constănțenilor și al turiștilor care vin pe litoral și să putem să asistăm în regim de spitalizare continuă bolile infecțioase”, a declarat dr. Claudia Cambrea, manager SCBI Constanța.
160 de paturi erau în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța înainte de incendiu. Acum, după ce se vor finaliza lucrările la jumătate din clădire, vor fi disponibile 80. În acest moment, pentru pacienții cu boli infecțioase sunt doar 19 paturi.
„Numărul de paturi pe această secție a scăzut din cauza faptului că normativul a fost schimbat în 2020. S-au alocat șapte metri cubi de pat de aer. Înainte, aici, erau saloane cu patru paturi și cu trei paturi. Având în vedere volumul pe care îl stabilește normativul în prezent sunt două și trei paturi în funcție de mărimea salonului”, a declarat Doru Iordache, consilier al primarului municipiului Constanța.
„Noi ne-am gândit să avem doar un singur salon pentru pacienții care necesită spitalizare COVID și să rezervăm celelalte locuri pentru celelalte boli infecțioase. Știți că au fost cazuri de hepatită, cazuri de meningită care au stat fie în Spitalul Județean fie au fost transferate în alte secții de boli infecțioase din județele limitrofe”, a mai declarat dr. Claudia Cambrea, manager SCBI Constanța.
În unitatea medicală vor putea fi tratați și pacienții în stare gravă. Însă, pentru că spitalul nu mai are o secție de Terapie Intensivă, în momentul în care aceștia necesită intubare vor fi transferați la alte unități medicale. Asta, cel puțin până când va fi construit spitalul modular.
„Vom mai avea 52 de paturi care vor funcționa în spitalul modular. În acest modular sunt 42 de paturi de boli infecțioase și 10 paturi de Terapie Intensivă și atunci vom recupera paturile din Terapie Intensivă”, a mai declarat dr. Claudia Cambrea, manager SCBI Constanța.
„Nu avem în momentul de față foarte multe spații pentru că am preferat să avem mai multe saloane date pentru pacienți decât spații pentru noi”, a declarat dr. Irina Dumitru, medic șef secție II Adulți SCBI Constanța.
Și pentru a putea funcționa în plin sezon estival, cadrele medicale și-au restrâns suprafața de activitate. De pildă, camera unde medicii făceau rapoartele de gardă a fost împărțită în trei.
„Primul compartiment, unde vedeți, avem și canapea și chiuvetă, este sala de consultații, apoi următorul compartiment este sala de tratament și aici este sala în care pacienții se înregistrează”, a mai declarat dr. Irina Dumitru, medic șef secție II Adulți SCBI Constanța.
Spitalul modular va fi construit în curtea unității medicale iar lucrările ar urma să fie gata la sfârșitul acestui an. Reamintim că, o parte din spitalul de Boli Infecţioase a ars în urma unui incendiu care a avut loc în luna octombrie. Atunci, șapte pacienți și-au pierdut viața.