CONSTANȚA. Călugăr încătuşat și amendat de poliţişti după un scandal: bărbatul a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie. VIDEO
Scandal între un călugăr și o șoferiță, în apropierea Arhiepiscopiei Tomisului. Bărbatul a acuzat-o pe aceasta că ar fi condus prea aproape de bordura pe care se afla. La fața locului au ajuns oamenii legii, moment în care călugărul a devenit recalcitrant și agresiv verbal. Bărbatul a fost imobilizat și transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța. Mai mult, el a fost amendat cu 800 de lei.
Ce spun polițiștii
Luni, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că ar fi avut un conflict spontan cu o femeie.
Deplasați la fața locului, oamenii legii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care ar fi avut un conflict cu o femeie referitor la faptul că aceasta ar fi condus un autoturism prea aproape de bordura pe care se afla.
Din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv verbal, moment în care a fost imobilizat, acesta acceptând, ulterior, să coopereze cu forțele de ordine.
Bărbatul a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei, conform Legii 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.
Ce spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au confirmat că confirmat că bărbatul respectiv este călugăr la Catedrala Arhiepiscopală. Ei susţin că bărbatul ar fi avut o cădere nervoasă şi că nu ar mai fi avut asemenea manifestări.
„Este vorba de un călugăr de la Catedrală, care ar fi avut un moment de cădere nervoasă, psihică. A plecat acum spre spital”, au precizat și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Tomisului.
„Pacientul călugar este internat Secția de Psihiatrie”, transmite medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.
Sursă foto/video: Youtube ClabooMedia