Constănțenii mai au de așteptat până va fi gata Sala Polivalentă. Manager de proiect: „Principala problemă este creșterea alarmantă a prețului materialelor”
Sportivi, antrenori, conducători de cluburi, dar mai ales constănțenii așteaptă de ani buni o Sală Polivalentă, care să ia locul Sălii Sporturilor, care este depășită din toate punctele de vedere. Problema costruirii s-a pus pentru prima dată în 2016, dar întregul proiect este departe de a se fializa, chair și după șase ani. Constructorul dă vina pe scumpirea materialelor, dar și pe birocrația care îngreunează întregul proces de obținere a avizelor.
Constănțenii mai au de așteptat până când vor putea asista la o competiție sportivă din tribunele noii Săli Polivalente. Demarate în luna mai a anului 2020, după mulți ani de scriere a proiectului, lucrările ar fi trebuit să fie acum aproape de final. Termenul iniţial de execuţie fusese stabilit pentru luna septembrie a acestui an, însă stadiul lucrării nu este nici măcar la jumătate din cel programat. În ciuda numeroaselor critici primite din partea populaţiei pentru aceasta situaţie, constructorul susţine că întârzieriele sunt motivate.
„Principala problemă cu care ne-am zbătut și ne zbatem în continuare este creșterea alarmantă a prețului materialelor: vorbim despre oțel beton și beton. Față de oferta noastră, astăzi vorbim de un preț de 200%. Și la un moment dat, acum două-trei luni, discutăm chiar și de 300% față de oferta noastră, prețul fiind mai mare în piață”, a declarat Constantin Ghiorghiase, manager de proiect.
Concret, potrivit acestuia, anul trecut preţul oţelului beton era de aproximativ 2 lei per kilogram, iar la scurt timp a ajuns la 7 lei. Reprezentanţii antreprenorului spun că această majorare nu a fost anticipată la momentul licitaţiei de atribuire a contractului de construcţie, astfel că acum costurile sunt greu de suportat. Iar asta este doar una dintre problemele cu care se confruntă în teren.
„Terenul pe care l-am preluat fără sarcini, dar, din păcate, pe teren am întâlnit o lizieră de castani și am așteptato lungă perioadă de timp, în jur de două-trei luni până la emiterea avizului de la mediu pentru care am primit negație și am mai așteptat încă o lună, aproape două pentru exproprierea clubului a metalului. Perioada pandemică care ne-a ținut câteva luni pe loc, lucrarea pe timp de iarnă, pe frig, lucrul nu ne favorează”, a mai declarat Constantin Ghiorghiase, manager de proiect.
În tot acest timp, majoritatea activităţilor sportive organizate la nivelul Constanţei se desfăşoară în Sala Sporturilor. Aceasta este însă depăşită din foarte multe puncte de vedere şi nici nu dispune de o capacitate suficient de mare, astfel încât să permită organizarea unor evenimente importante.
Sala Sporturilot din Constanța este singura sala de competiții sportive din orașul nostru, însă aceasta este limitată. Are o capacitate de doar 2.000 de locuri pe scaune.
„Din păcate Sala Sporturilor pe care o avem în administrare nu face față numeroaselor solicitări. Sigur că infrastructura aferentă bazelor sportive la nivelul municipiului și la nivelul județean ar trebui dezvoltată”, a declarat Florina Cristache, director genereal Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța.
Potrivit proiectului, noua Sală Polivalentă va acoperi o suprafaţă de aproape zece mii de metri pătraţi, desfășurată pe trei niveluri, şi va avea o capacitate de 5.000 de locuri. În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenament, spaţii comerciale sau birouri administrative.
„Sala Sporturilor care a fost construită în anul 1960 este evident că nu poate oferi cele mai bune condiții pentru competiții oricare ar fi ele. Trebuie să oferim sportivilor din Constanța cele mai bune condiții atât pentru competiții, cât mai ales pentru o pregătire și o sală polivalentă constituie unul dintre punctele principale de dezvoltare ale sportului pe plan local și de ce nu și regional”, a declarat Andrei Talpeș, director Club Sportiv Municipal Constanța.
Potrivit licitaţiei de atribuire a contractului, costurile pentru construcţia Sălii Polivalente din Constanţa se ridică la aproximativ 57 milioane de lei.