Covid-19 revine în forță. Autoritățile din Israel și Franța recomandă din nou purtarea măștii la interior
Europa se confruntă în prezent cu un nou val de COVID-19, scrie Hotnews.ro. Una dintre explicații ar fi că noile variante virale evită barierele imunitate puse de vaccin sau de o infectare anterioară. La creșterea numărului de cazuri contribuie și măsurile de relaxare dar și scăderea imunității în rândul populației.„Persoanele care au contractat o infecţie cu Omicron BA.1 în decembrie sunt acum mai puţin protejate decât erau la începutul acestui an", a explicat, pentru AFP, Samuel Alizon, director de cercetare în cadrul CNRS (Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa).
Oamenii de ştiinţă susțin că acum se răspândesc două subvariante noi de Omicron - BA.4 și BA.5.
În Franţa, potrivit celui mai recent buletin publicat de Santé Publique France, o înlocuire progresivă a subvariantei BA.2 a fost observată de mai multe săptămâni, odată cu înmulţirea infectărilor provocate de subvariantele BA.5 (41%) şi BA.4 (6%) în săptămâna 13-19 iunie.
Potrivit specialiștilor francezi, „ne aflăm în faţa unor variante puternic contagioase, ce acţionează ca un fel de agenţi secreţi care trec pe sub radarele apărării imunitare; vorbim despre o adevărată
complexitate a variantei Omicron".
Și Israelul se confruntă cu o creștere a numărului de infectări, scrie Hotnews. Directorul laboratorului de boli infecțioase de la Spitalul Samson Assuta Ashdod, a declarat ieri că 25% dintre testele antigene pentru coronavirus au fost pozitive, comparativ cu 10% luna trecută. Prin urmare, și în Franța, și în Israel, autoritățile sunt nevoie să recomande din nou purtarea măștii de protecție în spațiile închise.
Și în România sunt mai multe cazuri. Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, a declarat astăzi că nu este exclus un nou val COVID-19, având în vedere că în ultima săptămână s-a înregistrat o creştere a numărului de infectări. "De vreo săptămână au început să crească cazurile, aseară am avut chiar 14 cazuri noi (...)Au început iarăşi să se interneze în spital, după câteva zile în care nu am avut cazuri internate în spital, dar nu sunt cazuri grave, deci tot ce este sunt cazuri uşoare”, a declarat Anca Andriţoiu. Potrivit G4media, la nivelul întregii țări, în intervalul 20-26 iunie au fost confirmate 3.974 de cazuri noi de COVID, cu peste 1000 de cazuri mai mult decât în săptămâna anterioară.