Ziua Drapelului, marcată de Forțele Navale Române: evenimente la Constanța, Mangalia și Tulcea
Marinarii militari participă, duminică, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național, la Constanța, Brăila, Tulcea, Babadag, Mangalia și București.
La Constanța, duminică, 26 iunie, Drapelul va fi înălțat, în acordurile Imnului Național, pe faleză, la catargul de pe esplanada din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 10.00.
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Muzeul Național al Marinei Române organizează un modul expozițional unde vizitatorii vor admira un drapel de luptă și vor putea răsfoi volume dedicate drapelului național. De asemenea, se vor organiza evocări referitoare la faptele de eroism ale celor care au servit țara sub drapelul național.
La Brăila, se vor desfășura duminică, 26 iunie, în intervalul orar 08.00-09.00, ceremonia religioasă de sfințire a Drapelului Național, la Catedrala „Nașterea Domnului”, și ceremonia militară de înălțare pe catarg a Drapelului Național, în Piața Independenței.
La Tulcea, ceremonia de înălțare a Drapelului Național va avea loc în Piața Tricolorului, duminică, 26 iunie, în intervalul orar 10.00-11.00, la Babadag, la Monumentul Eroilor, începând cu ora 09.00, iar în Mangalia și București, la sediul unităților militare.
De asemenea, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național din București, o delegație condusă de contraamiralul de flotilă Daniil Trică, locțiitor pentru Resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale, va fi prezentă, începând cu ora 10.00, în Piața Tricolorului, situată în fața Cercului Militar Național.
Anul acesta, se împlinesc 174 de ani de la data de 26 iunie 1848, când a fost adoptat Tricolorul (roșu, galben și albastru) ca steag al tuturor românilor.
Sursă foto: Facebook Forțele Navale Române