dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. La un pas de tragedie din cauza unui şofer grăbit care a trecut pe roşu. Bărbatul nu purta nici centura: ''L-a aruncat de la volan în dreapta''

21 iunie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc seara trecută în muncipiul Constanța. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre șoferi a fost proiectat pe scaunul din dreapta. Martorii susțin că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță. Mai mult, spun că acesta ar fi forțat semaforul și ar fi trecut intersecția pe roșu. Imediat la fața locului au ajuns mai mulți medici, pompieri și polițiști.

Accidentul rutier a avut luni seară în jurul orei 23.00 pe bulevardul Tomis la intersecție cu strada Tulcei. Potrivit martorilor, impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie și un altul la volanul căruia se afla un bărbat. Șoferița venea dinspre vaporaș și mergea pe bulevard. La culoarea verde a semaforului, aceasta a trecut, iar șoferul care se îndrepta spre strada Tulcei a trecut și el, dar pe culoarea roșie, moment în care cele două autoturisme s-au ciocnit.

Oamenii aflați la fața locului au mai spus că, în urma impactului, unul dintre conducătorii auto ar fi ajuns pe locul din dreapta pentru că nu purta centura de siguranță. Până la sosirea echipajelor martorii au stat de vorbă cu acesta.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, dar și medici. Conducătorul auto care se presupune că nu a purtat centura de siguranță, după ce a fost scos din mașină de pompieri a fost transportat la ambulanță pentru îngrijiri de specialitate.

„Au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea și un SMURD de la Detașamentul de Pompieri Constanța Palas. S-au asigurat măsuri de prevenire și stingerea incendiilor pe carosabil fiind scurgeri de combustibil provenite de la unul dintre autoturismele avariate”, a declarat sg.maj. Oana Manoilă, subofițer tehnic principal CIRP.

Șoferița din cealaltă mașină implicată în accident a suferit mai multe atacuri de panică când a văzut ce s-a întâmplat. Conducătorul auto care se afla în spatele ei în momentul impactului a încercat să o liniștească pe tânără, dar și ceilalți martori care se aflau la fața locului.

În cele din urmă, ambii conducători auto au fost transportați la spital.

„La locul solicitării s-au deplasat două echipaje, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ și au fost găsite două victime conștiente, stabile, cu traumatism cranian, transportate la Spitalul Județean”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța.

Polițiștii au luat măsurători și au făcut cercetări la fața locului pentru a stabili modul și cine se face vinovat de producerea accidentului.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme conduse de un bărbat de 35 de ani, respectiv o femeie de 22 de ani”, a declarat insp. pp. de poliție Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța

Potrivit polițiștilor, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233