Sute de specialiști s-au întâlnit la Congresul Național de Rezonanță Magnetică în Medicină, organizat la Mamaia
Mamaia a fost, în această perioadă, capitala medicinei de imagistică și rezonanță magnetică din România. Sute de specialiști s-au întâlnit la un congres de profil, primul de acest gen după pandemie. Lockdownul, spun medicii radiologi, le-a permis să se aplece mai mult spre cercetare și să găsească soluții inovatoare în domeniu. De exemplu, o participare mai activă a inteligenței artificiale în radiologie și imagistică.
Inteligența artificială este utilizată din ce în ce mai mult în sectorul privat, dar și în cel public. În cei doi ani de pandemie, specialiștii au făcut nu doar cercetări, ci au căutat soluții pentru a îmbunătății calitatea servciilor medicale. Și au avut și rezultate.
„În momentul ăsta inteligența artificială chiar ia avânt. Chiar și la noi în țară. În Timișoara, în Craiova deja se lucrează la astfel de programe. Aceste programe nu vin decât în sprijinul medicului și în ajutorul lui”, a declarat prof. univ. dr. Ioana Andreea Gheonea, președinte Societatea de Radiologie și Imagistică din România.
Așa că, pe piața medicală au apărut o serie de echipamente inovative. Este un echipament dotat cu o tehnologie inovatoare. Se numește biometrix. Tehnologia biometrix se adaptează pacientului. Acum cu această tehnologie pacientul se așează pe masă, sunt niște senzori care îi detectează imediat respirația, iar el, pacientul, nu trebuie să facă altceva decât să stea pe masă.
Acest echipament medical funcționează la fel ca și celelalte doar că este mai performant, mai confortabil pentru pacient și mai rapid. Iar odată cu confortul vine și relaxarea. Și asta pentru că cel care se așează pe masă nu va mai fi nevoit să fie stresat ca nu cumva să facă vreo mișcare greșită sau să nu respire conform indicațiilor medicului.
Recunoaște antena care este conectată, se apasă un singur buton, pacientul este introdus în magnet, din momentul acela operatorul se duce la consolă și nu trebuie decât să înceapă investigația fără să mai trebuiască să-i spui mereu pacientului: nu trage aer în piept, nu respira. În cazul ăsta nu mai este nevoie, examinarea se face complet, se face în respirație liberă.
Sunt spitale din România, atât publice cât și private, în care există și funcționează astfel de tehnologii.
„Avem instalat un program de inteligență artificială pentru detectarea leziunilor de scleroză multiplă. Este un program nou de puțin timp pe care îl testăm”, a mai declarat prof. univ. dr. Ioana Andreea Gheonea, președinte Societatea de Radiologie și Imagistică din România.
„Se trece de la sistemul clasic când ochiul uman era cel care decidea, la suportul de inteligență artificială. În momentul combini experienta cu precizia atunci rezultatul nu poate fi decât unul: creșterea calității actului medical și creșterea preciziei de diagnostic”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Iana, președinte Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România.
Un alt subiect care fost analizat în cei doi ani de pandemie a fost cel privind noul coronavirus. Și asta pentru că infecția cu virusul SARS-CoV-2 au lăsat, în cazul unora, sechele după vindecare.
„COVID-ul nu este doar o boală respiratorie, este una de sistem până la urmă. Sindromul post-COVID trebuie monitorizat în termen destul de lung. Modul în care leziuniile care au fost acute evoluează în timp, se vindecă, nu se vindecă, rămân - toate astea sunt o provocare pentru noi. Tot acest sistem de trecere de la o formă la alta presupune să știi ce vezi”, a mai declarat prof. univ. dr. Gheorghe Iana, președinte Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România.
După doi ani de pandemie, peste 300 de radiologi s-au întâlnit în stațiunea Mamaia. 200 dintre aceștia au fost prezenți fizic, iar ceilalți au sistat din mediul online. Congresul Național de Rezonanță Magnetică în Medicină din România s-a desfășurat în perioada 10-12 iunie.