„Corupția ucide, dar și nesimțirea poate face la fel”. Pacient dus cu targa, pe jos, după ce ambulanța a rămas blocată pe o stradă din cauza mașinilor parcate neregulamentar
Un consilier local din Drăgăşani publică, luni, imagini cu o ambulanţă blocată pe o stradă din oraş, în apropierea pieţei, din cauza maşinilor parcate neregulamentar. Echipajul nu a ajuns la pacient şi a trebuit să-l transporte cu targa până la autospecială, scrie news.ro.
„Corupţia ucide, dar şi nesimţirea poate face la fel. Ambulanţa blocată în Drăgăşani de maşinile parcate neregulamentar. S-a discutat de multe ori despre modul în care unele persoane consideră să parcheze autoturismele în mod greşit, obstrucţionând accesul pietonilor şi al altor autoturisme. De data aceasta o viaţă poate fi curmată, din cauza neglijenţei şi a nesimţirii. Ambulanţa nu a putut intra la un pacient cu probleme, în zona pieţei agro-alimentare din Drăgăşani”, a scris, luni, pe Facebook, consilierul local Marian Roşca.
Potrivit acestuia, „este şi datoria autorităţilor locale, Poliţie (Locală) şi Primărie, să se asigure că oamenii au unde parca şi că nu se parchează neregulamentar, blocându-se căile de acces”.
Consilierul publică două fotografii, pe care precizează că le-a primit de la cetăţeni. în imagini se vede cum autospeciala este blocată, iar ulterior se vede cum pacientul este transportat cu targa spre Ambulanţă, printre maşinile parcate.
Mai multe persoane au comentat la postarea consilierului, acuzând inconştienţa celor care nu-şi dau seama că autospecialele de intervenţie trebuie să poată interveni în orice situaţie.
„Doamne fereşte! Cum se poate aşa ceva o viaţă e mult mai importantă decât să stai în scaun şi să aştepţi doar să primeşti.... Căile de acces sau chiar trotuarele nu ar trebui blocate niciodată”, a scris o femeie.
„Ferească D-zeu de un incendiu. Inconştienţă şi nepăsare”, a scris, la rândul său, un bărbat.
Sursă foto: Facebook Marin Roșca