Club din Costineşti, amendat de două ori pentru nerespectarea măsurilor de distanţare
Un club din Costineşti a fost amendat de poliţiştii constănţeni de două ori după ce nu a respectat regulile privind distanţarea fizică.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, peste 300 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate de control din judeţul Constanţa au acţionat, vineri noaptea, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.
“Cu ocazia controalelor, au fost verificate 169 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 395 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de pesete 130.000 de lei, dintre care 108 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 66 la H.G. 553/2020, 1 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 24 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 176 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au constatat o infracţiune la O.U.G. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Totodată, în staţiunea Costineşti, poliţiştii au identificat o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, administratorul fiind sancţionată cu 10.000 de lei. Este vorba de un club din staţiune, care fusese amendat şi săptămâna trecută cu aceeaşi sumă pentru că nu respectase măsurile de distanţare fizică.