Noi cazuri de variola maimuţei în ţări din Europa. În momentul de faţă, în România nu există niciun caz - care sunt simptomele
Tot mai multe cazuri de variola maimuţei au fost descoperite în America de Nord şi în Europa. Autorităţile portugheze au identificat 5 cazuri de infecţie, iar Italia şi Suedia au înregistrat câte un caz. De asemenea, serviciile de sănătate din Spania testează 8 cazuri potenţiale, după ce Marea Britanie a plasat Europa în stare de alertă pentru acest virus. În România nu există niciun caz şi nici măcar o suspiciune de variolă a maimuţei, potrivit adevarul.ro.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva Iaşi”, medicul Florin Roşu, a declarat, pentru news.ro, că boala nu se transmite uşor şi poate fi prevenită prin vaccinarea împotriva variolei umane.
”Nu există vaccin sau tratament special destinat acestei patologii. Prevenţia poate fi realizată prin vaccinarea împotriva variolei umane, metodă care şi-a verificat eficacitatea chiar în anul 2003, când s-a stopat răspândirea acesteia în Statele Unite ale Americii. (...) În momentul de faţă în România nu există niciun caz sau nici măcar o suspiciune a acestei patologii”, a declarat, pentru sursa citată, managerul unităţii sanitare ieşene.
Medicul Florin Roşu a explicat care sunt simptomele bolii.
”Este un virus asociat, de obicei, călătoriilor în Africa de Vest. Semnele clinice sunt reprezentate de erupţie - aceasta este asemănătoare rujeolei, herpesului uneori chiar şi sifilisului - febra, cefaleea, dureri de spate ganglioni limfatici umflaţi – un semn foarte important – frisoane, oboseală accentuată. Cum se transmite? Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate, dar nu se transmite uşor”, mai afirmă medicul de boli infecţioase.
Sursă foto: doctorulzilei.ro