CORONAVIRUS ROMÂNIA, 10 mai 2022. 812 de cazuri noi şi 15 decese
„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 812 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 427 mai mult faţă de ziua anterioară. 111 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis Ministerul Sănătății.
În Bucureşti au fost raportate 140 de cazuri noi de COVID-19, iar în judeţe s-au înregistrat sub 50 de cazuri noi de infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 79 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 930 cu 84 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 153 persoane, cu 4 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 153 pacienţi internaţi la ATI, 139 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 67 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.581 e persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 09.05.2022 (10:00) – 10.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (8 bărbaţi şi 7 femei), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 15 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Din totalul de 15 pacienţi decedaţi, 12 au fost nevaccinaţi şi 3 vaccinaţi. 1 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat avea vârsta între 40-49 de ani, 1 avea vârsta între 70-79 de ani şi 1 avea vârsta peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.763 teste RT-PCR (3.652 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.111 la cerere) şi 16.787 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.031.493 teste RT-PCR şi 9.840.521 teste rapide antigenice.