dobroge.tv

Live

Secția Obstetrică Ginecologie 1 a Spitalului Județean Constanța s-a redeschis după șase ani. Și alte secții vor fi modernizate: „Avem în vedere Neurologia”

03 mai 2022
Publicitate

Modernă, renovată cu materiale și tehnologii de ultimă generație și compartimentată conform cerințelor actuale - este vorba despre secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean Constanța care s-a redeschis astăzi după ani de zile în care a stat cu lacătul pe ușă. Aceasta a fost închisă pentru executarea lucrărilor de modernizare care au început în 2016.

Secția Obstetrică Ginecologie 1 se află la etajul șapte, ocupă 1.700 de metri pătrați și are în componență 45 de paturi distribuite în saloane cu două până la cinci locuri, toate dotate cu băi proprii. Fiecare salon dispune de prize de aer comprimat, oxigen, sistem pentru apelarea asistentelor și aparate proprii de climatizare. Instalația electrică a fost înlocuită, la fel și cea sanitară, precum și tâmplăria la interior și exterior.

Așa arată acum holul secției de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean Constanța. Totul este nou, curat, modern și gata să-și aștepte pacientele.

Întregul etaj va fi dat în folosință chiar zilele următoare, când vor fi mutate treptat pacientele de la etajul nouă, acolo unde a funcționat secție de Ginecologie în ultimii ani.

Facem progresiv acest lucru deoarece nu sunt alte paturi pe care putem să le aducem aici și să aștepte pacientele. Și atunci, în măsura în care se eliberează paturi de la etajul 9, le vom muta și vom muta progresiv pacientele. Astfel încât, sper ca în câteva zile, o săptămână, plus sau minus, să avem toate pacientele mutate pe acest spațiu”, a declarat prof. univ. Vlad Tica, șeful secției Obstetrică Ginecologie SCJU Constanța.

Secția trebuia să fie renovată din 2016, însă la scurt timp după ce a început reabilitarea ei, lucrările au fost întrerupte.

Din anumite probleme financiare și problemele pe care le-au depistat cei de la Curtea de Conturi, au anulat contractul de prestări servicii a firmei care a câștigat licitația. E un moment în care am venit, am luat-o ca pe o provocare și cu sprijinul Consiliului Județean și al Ministerului Sănătății, am reușit să obținem finanțarea”, a declarat Ionuț Ionescu, manager SCJU Constanța.

E clar că de-a lungul timpului au fost și multe neclarități și multe lucruri care nu s-au făcut corect și din cauza asta s-au întrerupt investițiile sau au fost abandonate investițiile. Prioritatea zero este ca orice investiție, orice modernizare să se facă în condițiile legii”, a declarat Mihai Lupu, președinte Consiliul Județean Constanța.

Abia în luna septembrie a anului 2021 au început lucrările pe acest etaj. Însă, de condiții decente de spitalizare ar trebui să beneficieze toți pacienții unității medicale. Potrivit reprezentanților spitalului, și alte secții se află momentan pe lista de modernizare.

În primul rând, avem în vedere Neurologia. Este la urgență, ca să spun așa. Totul, așa cum știți și dumneavoastră, depinde de bani. Vom reuși să aducem și bani”, a declarat Sorin Viorel Ciutureanu, președinte Consiliul de Administrație al SCJU Constanța.

Pentru renovarea secției de Obstetrică Ginecologie 1 a fost nevoie de aproximativ 4.500.000 lei. Banii provin atât din bugetul de stat al Ministerului Sănătății, cât și de la bugetul local al Consiliului Județean Constanța.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233