Sindicaliștii din ANAF amenință cu grevă generală și blocarea activității
Sindicatele din ANAF amenință cu greva generală. Angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală cer salarii mărite, eliminarea incompatibilităților, asigurarea consumabilelor la nivelul instituţiilor subordonate, precum și organizarea în cel mai scurt timp posibil a examenelor de promovare în funcţie publică.
Sindicatele din ANAF care amenință cu greva generală mai cer să fie elaborat de urgenţă un statut al personalului din Ministerul Finanţelor şi Agenția Națională de Administrare Fiscală, în completarea Codului Administrativ, scrie impact.ro.
„Solicităm aplicarea urgentă şi unitară a legii salarizării, fără discriminări şi în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, eliminarea incompatibilităţilor impuse sau acordarea unui spor de incompatibilitate în cazul păstrării acestora, organizarea în cel mai scurt termen al examenelor de promovare în funcţie publică şi asigurarea consumabilelor la nivelul instituţiilor subordonate.
Atragem atenţia că în cazul în care problemele prezentate nu-şi vor găsi rezolvarea, luăm în calcul deschiderea unui conflict de muncă, în baza Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social, care poate duce inclusiv la grevă generală. În această situaţie, subliniem existenţa unei posibile blocări indirecte a întregii activităţi guvernamentale”, arată un comunicat al ANAF.
Sindicaliştii susţin revendicările menţionând „creşterea inflaţiei, majorarea preţurilor la toate bunurile de consum, la utilităţi şi servicii”.
Reprezentanţii sindicatului Solidaritatea precizează totodată „regimul incompatibilităţilor legale impuse”, în condiţiile în care „un angajat al MF/ANAF nu are dreptul, conform legislaţiei în vigoare, să desfăşoare nicio altă activitate legală producătoare de venituri în afară de raportul de serviciu, aşa cum au posibilitatea, spre exemplu, cei din sectorul medical, din învăţământ şi alte ramuri bugetare”.
Sindicaliştii amintesc, de asemenea, „existenţa unor diferenţe salariale pentru încadrări pe funcţii similare, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă şi discriminatorie a principiilor Legii Salarizării Unice, precum şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale”.
Printre nemulţumiri sindicaliştii precizează „neorganizarea şi/sau amânările pe termen nedefinit a concursurilor de promovare în funcţia publică deţinută, deşi acesta reprezină un drept legal, refuzându-se practic dreptul la dezvoltarea carierei profesionale a propriilor angajaţi”.
De asemenea, aceştia mai precizează „subvenţionarea activităţii statului român de către proprii angajaţi prin achiziţionarea de către aceştia de hârtie, tonere de imprimantă, dosare, etc. întrucât angajatorii nu oferă minimul necesar pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor coordonate”.
Pe lista de nemulţumiri se mai află „complexitatea şi importanţa socio-economică a muncii desfăşurate, complexitatea atribuţiilor, volumul de muncă şi lipsa acută de personal”.
Sursă foto: bzi.ro