dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Echipaj SMURD păcălit de un cioban aflat la o stână. Bărbatul i-a pus pe drum pe medici doar pentru a ajunge gratis în oraș

NAȚIONAL. Echipaj SMURD păcălit de un cioban aflat la o stână. Bărbatul i-a pus pe drum pe medici doar pentru a ajunge gratis în oraș
29 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un bărbat care se afla la o stână din județul Cluj a sunat la 112 și a anunțat că este grav bolnav. A urmat o mobilizare generală, cu sprijinul celor de la CERT Rescue, și patru ore de cărat echipament medical în două mașini de teren, pentru a-l salva pe om. Doar că ciobanul era sănătos-tun. Se gândise să ia ambulanța până în Cluj-Napoca, mai ales că transportul e gratuit.

Potrivit Monitorul de Cluj, un echipaj ISU Cluj a fost solicitat să intervină în cazul unui bărbăt de 60 de ani, grav bolnav. Pacientul a anunțat la 112 că nu se mai poate deplasa și are nevoie de sprijinul medicilor pe un câmp din Valea Fânațelor.

Echipajul SMURD nu a mai putut înainta la un moment dat și a solicitat sprijinul voluntarilor de la CERT Rescue. Cu ajutorul unor mașini de teren, medicii aveau să ajungă în cele din urmă la victimă. Bărbatul de 60 de ani a fost consultat de medici, dar a spus că nu are nicio problemă medicală și a sunat la 112 pentru că voia să ajungă în Cluj-Napoca.

Ieri, pe la ora 15:00, o ambulanță SMURD a fost solicitată să intervină la un caz medical în Valea Fânațelor. Cel care a sunat la 112 a anunțat că un bărbat de 60 de ani se află în stare gravă.

Paramedicii s-au mobilizat și au încercat să ajungă la victimă cât mai repede cu putință. Fiind nevoiți să străbată un drum accidentat, plin de noroi, au solicitat sprijinul celor de la Cert Rescue. Ambulanța n-a mai putut înainta. Astfel, salvatorii și voluntarii au încărcat aparatura medicală în două mașini de teren și l-au găsit, după un efort considerabil, pe bărbatul care a cerut ajutor.

Probabil că știți povestea „Băiatul care a strigat lupul”. Ei bine, ne-am simțit ca sătenii din poveste când am aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă. Din contră, s-a gândit că ar putea să folosească ambulanța ca un mijloc de transport gratuit spre Cluj-Napoca”, a transmis ISU Cluj.

Echipajul ISU Cluj a pierdut 4 ore pentru acest caz fictiv, o perioadă de timp în care putea să intervină la alte misiuni.

Potrivit Observator News, bărbatul a scăpat fără nicio sancţiune pentru că, din punct de vedere juridic, este imposibil de dovedit că acesta nu avea respectivele simptome atunci când a sunat la 112.


Sursă foto: monitorulcj.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233