Bătaie în parcarea unui supermarket între doi agenţi de pază şi un client - VIDEO
O bătaie a izbucnit sâmbătă, 15 august, în parcarea supermarketului Auchan din cartierul Iris, între doi agenţi de pază şi un client care îi înjura, relatează Ştiri de Cluj. Din imaginile care au ajuns pe internet se poate vedea cum unul dintre agenţii de pază s-a repezit la client, aplicându-i lovituri cu tonfa din cauciuc. Agentul a fost oprit de un bărbat, care l-a calmant.
Agentul de pază implicat, Petre Margină a explicat pe pagina sa de Facebook ce s-a întâmplat: „Să înţeleagă toată lumea că eu am fost chemat de un client în parcarea subterană pentru că a fost lovit cu capul în gură faţă de soţie şi copil de către mizerabilul ăla de moldovean. Ajungând acolo a început să ne înjure de morţi, de Dumnezei, după care a sărit la bătaie, iar eu unul nu am putut să stau să mă uit cum sare la omul meu să îl lovească şi de acolo a început tot circul. Persoana care a filmat era un băgător de seamă, la care când i-am zis că dacă venea şi îl lovea şi pe el cu capul în gură ce făcea, la care mi-a râs că îl omora pe moldovean. În fine, chiloţari de ăştia sunt cu grămada, eu consider că a fost autoapărare faţă de un drogat sau beţivan de moldovean…”.
„Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin SNUAU 112 la data de 15 august a.c., in jurul orei 19.00. In urma verificarilor, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, a fost aplicata o sancţiune conform Legii 61/1991R”, a transmis Biroul de Presă al Poliţiei Cluj la solicitarea Adevărul.