Pe meleaguri uitate, cu Dobrogea TV. Bisericile rupestre de la Dumbrăveni, „un loc cu adevărat fermecat, care îți încântă atât privirea, cât și auzul și inima”

28 aprilie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Săptămâna trecută, Dobrogea TV a prezentat cazul Mănăstirii Adâncata, un colț de rai uitat de lume, unde doi preoți, singurii rămași în sat, slujesc doar Domnului, căci la slujbe nu mai participă niciun sătean -- detalii aici: CONSTANŢA. Rugăciuni care răzbat pereţi, dar nu şi inimi. Doi preoţi au rămas ai nimănui, uitaţi de lume - rugămintea unui copil de 8 ani pentru constănţeni: Vizitaţi Mănăstirea Adâncata

Alina Mitrache, reporter şi realizator de emisiuni la Dobrogea TV, ne poartă în această săptămână pe meleagurile uitate ale Dobrogei și ne prezintă Bisericile rupestre de la Dumbrăveni, „un loc cu adevărat fermecat, care îți încântă atât privirea, cât și auzul și inima”. Redăm în continuare materialul colegei noastre:

Bisericile rupestre și aventura din ascunzătoarea haiducilor

„Aveți chef de o mică aventură?” - Aceasta a fost întrebarea prietenei mele, Dana, înainte de a porni la drum. Atunci când avem puțin timp liber, ne dorim să fim departe de agitația orașului, dar în același timp, vrem să vedem locuri noi, să ne relaxăm și să ne bucurăm de ceea ce vedem.

Este o minionă roșcată, tare isteață și plină de energie, iar de ceva timp, parcă se transformă într-o mică agenție de turism, așa că ceea ce nu cunoști, ea știe, sau află și te duce în locuri interesante. Dacă la toate acestea, se adaugă și elementul surpriză, iar Divinitatea își apleacă privirea asupra noastră, ziua nu poate fi decât una reușită.

Așa s-a întâmplat și de această dată, când „mica aventură” despre care ne vorbea Dana ne-a dus pe tărâmuri necunoscute de noi, și cred că puțin cunoscute și de cei din Dobrogea și nu numai. Fie că ești de pe aceste meleaguri, fie că ești turist ocazional, puțini sunt cei care știu că există locuri atât de frumoase și încărcate de semnificație.

Localizare

După un drum de o oră și ceva de când am plecat din Constanța, am ajuns într-un loc despre care am auzit la Geografie, însă a rămas la nivel de informație, iar de această dată, pașii aveau să ne ducă la Bisericile rupestre de la Dumbrăveni sau Canaraua Fetii, care se află la marginea comunei Dumbrăveni, la doar câțiva kilometri de granița cu Bulgaria, în sud-estul României (Dobrogea), județul Constanța.

Este o zonă protejată, o rezervație naturală, care arată spectaculos, cu dealuri, văi și stânci calcaroase, cu aspect de canion, care este lung de aproximativ 20 de kilometri, iar pereții sunt abrupți și brăzdați de numeroase fisuri și grote.

Se spune că aici se află cea mai veche mănăstire din România și că tâlharii profanaseră mormintele unor sfinți îngropați în biserica săpată în stâncă.

Elementul unic al zonei este dat de legendele, poveștile și întâmplările care înconjoară locul într-un aer mistic și misterios.

Legendele din ascunzătoarea haiducilor

Legenda despre acest loc spune că în aceste stânci de pe Valea Ceairului, în apropierea graniței cu Bulgaria, s-au stabilit niște tâlhari care răpeau cele mai frumoase fete din satele vecine.

Din cauza acestui lucru, revolta țăranilor a fost atât de mare, încât au dat foc locului în care se aflau hoții și au reușit să-i omoare pe toți care se aflau în grotă. Tot țăranii au fost cei care au numit locul „Canaraua Fetii”, o denumire cu influențe bulgărești, și asta pentru că în bulgară, „kanara” înseamnă „stâncă”.

Desigur, legende sunt multe și variate, așa că o altă variantă pe care am aflat-o despre acest loc este că o femeie a trăit cu toți bandiții care se adăposteau aici. A rămas însărcinată, însă cum nu se știa cine este tatăl copilului, a fost pedepsită și obligată să-l ucidă. Instinctul de mamă a determinat-o să-l protejeze, însă a fost și ea omorâtă.

Tot cei care sunt de pe aceste meleaguri spun că denumirea de „Canaraua Fetii” este varianta elegantă și că, în realitate, ei o știu drept „Canaraua Curvii”. Evident, motivele se subînțeleg din descrierea de mai sus și par chiar plauzibile.

Este posibil ca în stâncile de la Canaraua Fetii să fi fost un complex rupestru întins pe mai multe niveluri, similar celui de cretă de la Basarabi, dar mai mic.

Bisericile rupestre – loc camuflat de pădure

Ca să ajungem la bisericile rupestre, am oprit la Mănăstirea Dumbrăveni și am întrebat unul dintre preoții de acolo care este drumul. Dacă într-o altă postare vă spuneam despre sărăcia și drumul anevoios de la Mănăstirea Adâncata, iată că de această dată, locul arată pitoresc. Este foarte ușor de ajuns din drumul principal, însă este clar că acela este un loc ales de Dumnezeu pentru lăcașul de cult, iar mâna omului a făcut minuni.

Părintele a fost cel care ne-a spus că drumul cu mașina se va opri la un moment dat și va trebui să ajungem la o pădure, însă până acolo vom traversa pe jos un teren agricol și să tot fie 500 de metri de pământ. Cărarea abia se vede din lanul de lucernă, însă odată ce calea ți s-a deschis, parcă singură te îndeamnă să ai încredere și doar să înaintezi, să nu-ți faci griji, pentru că ea sigur te va duce în locul pe care ți-l dorești. Undeva în depărtare se întrezărea pădurea, iar acum, primăvara, totul a prins viață. Copacii au înfrunzit, vântul adia plăcut printre șuvițele de păr, iar soarele ne răsfăța obrajii cu razele sale. În pădurea deasă când am pătruns, glasul păsărilor ne-a însoțit pe tot parcursul coborârii noastre până la bisericile rupestre, ascunse într-un colț al văii, bine camuflat de vegetație. Un loc ferit de ochii lumii, dar care acum, după foarte mulți ani și cu toată încărcătura emoțională a zonei, te primește în singurătatea lui, parcă dornic de vizitatori.

Canaraua Fetii a fost o mănăstire, din secolul IV până în al VI-lea și din al IX-lea până în al X-lea. Această relicvă a creștinismului a fost atacată de bandiți care au profanat morminte și nu se știe cine au fost cei înmormântați aici, însă se presupune că au fost persoane importante, din moment ce au fost înhumate în interiorul bisericilor săpate în stâncă.

Aici, încăperile sunt dispuse pe două nivele, parter și etaj. Etajul este destul de înalt și ca să ajungi, o scară din lemn te întâmpină și te îmbie să urci, numai să cunoști acele locuri. Dacă aveți rău de înălțime, nu este indicat să vă aventurați să ajungeți la galerii, peisajul este frumos și din exterior și chiar puteți să mergeți o bună bucată de drum pe jos, să înconjurați pereții din piatră calcaroasă.

Dacă sunteți curioși și urcați, veți vedea că sunt zone cu pereți înnegriți de fum, urmare a unor incendii violente, iar tunelurile sunt consecutive, unele chiar foarte joase, încât veți merge pe vine sau chiar în genunchi. Poate nu ar fi tocmai potrivit să încercați varianta de a merge în genunchi, pentru că este foarte mult praf. Din loc în loc apar mici ferestre săpate în rocă, iar lumina răzbate sfioasă în întunericul grotei. Dacă te apropii de fereastră, verdeața din jur te face să te oprești pentru câteva minute și să admiri peisajul de sus, iar priveliștea îți taie respirația.

Legenda comorii

Misterul locului este sporit de legenda comorii, potrivit căreia toate bunurile furate de hoți din sate au fost ascunse într-o încăpere secretă, în timp ce alții spun că după ce haiducii au fost omorâți de țărani, iar biserica incendiată, locul a devenit cartierul turcilor, care și-au ascuns comorile în camerele secrete și încă neexploatate ale lăcașului. Localnicii spun că uneori, complexul rupestru este vizitat de curioșii care scanează pereții de calcar cu detectoare de metal, sperând că vor găsi măcar o parte din comoară. Cine știe...probabil că oamenii nu au venit în număr suficient de mare, nu au fost suficient de motivați, încât să exploreze cu multă răbdare și îndemânare, încât să și găsească comoara.

Bisericile rupestre ne-au rămas în minte și datorită unei familii pe care am cunoscut-o aici: soț, soție și doi copii, de 11, respectiv 9 ani. Se pare că locul acesta straniu și puțin cunoscut nu a vrut să ne lase să plecăm, până nu va rămâne bine întipărit în memoria noastră.

Nouă ne place să spunem că locul ne-a scos în cale oamenii pe care i-am întâlnit, pentru a ne aducem aminte cu drag, de fiecare dată, de Bisericile rupestre de la Dumbrăveni.

Părăsim zona impresionați și copleșiți de emoție. Lăsăm în urmă un colț de timp, încărcat de legende, și pentru un moment am încercat să ne transpunem în acele vremuri, însă ne-am dorit să revenim rapid timpurile noastre, pentru că pe atunci, pare ca oamenii au suferit cumplit de mult.

Este un loc care merită vizitat, un loc cu adevărat fermecat, care îți încântă atât privirea, cât și auzul și inima.

Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate