Cozonacul și pasca, vedete pe masa de Paște: patiseriile au venit în ajutorul constănțenilor care nu au avut timp să le facă acasă
De Paște, de pe mesele gospodinelor nu au cum să lipsească pasca și cozonacii. Doamnele care au avut timp, le-au pregătit acasă, însă cele care au avut un program mai încărcat au mers pe alternative. Iar patiseriile din oraș au fost prima opțiune. Au scos tăvi după tăvi din cuptoare, căci nici clienții nu au fost puțini, iar pofta de cozonaci calzi și pască a fost mare.
Nu există Paște fără pască. Cu brânză dulce și aluat de cozonac – așa este preparată de cele mai multe dintre gospodine. Iar alături de pască, de pe mese nu trebuie să lipsească nici cozonacii. Aceștia pot fi pufoși, cu nucă, rahat, stafide sau cacao, în funcție de preferințe.
Pentru un cozonac pufos și delicios este nevoie de multă pricepere, răbdare, dar și de ingredient atent alese. Cine nu are timp să-l pregătească acasă, îl poate lua gata făcut de la patiserie.
Iar în aceste zile, clienții nu întârzie să apară. Cei mai mulți dintre ei sunt fideli gustului și mirosului de cozonac proaspăt scos din cuptor.
„De preferat să-l cumpărăm că e greu și cu copilașii mici acasă, nu mai are timp nimeni să facă cozonaci, bunicile se plâng de prețurile mari la unt și la ulei și preferăm să comandăm”, spune un constănțean.
„Unii fac, unii nu fac, eu de exemplu nu fac că-s bătrână. Mai repede vin și cumpăr de aici, mai ales că e și aproape, e mai ușor”, spune o constănțeancă.
Într-o patiserie artizanală din Constanța, cozonacul, checul, dar și celelalte produse se frământă cu maia și făină de moară, după o rețetă tradițională. Peste 1.500 de cozonaci au fost comandați pentru sărbătorile pascale.
„Anul acesta am pregătit dulciurile pentru Paști: cornulețe, chec, pască tradițională cu brânză dulce și stafide și cozonaci cu nucă, stafide și rahat și ingrediente de casă”, a declarat Adrian Păun, administrator patiserie.
Deși toate ingredientele pentru aceste dulciuri de sărbătoare s-au scumpit mult în ultima perioadă, unii producători au încercat să păstreze aceleași prețuri. Pentru un cozonac, constănțenii scot din buzunar 30 de lei. Tot atât costă și pasca.