CONSTANŢA. Rugăciuni care răzbat pereţi, dar nu şi inimi. Doi preoţi au rămas ai nimănui, uitaţi de lume - rugămintea unui copil de 8 ani pentru constănţeni: Vizitaţi Mănăstirea Adâncata

18 aprilie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Între cer şi pământ, între Dumnezeu şi oameni, departe de agitaţia cotidiană şi departe de asfalt, există locuri binecuvântate, locuri care ne încarcă de energie sufletească şi ne învaţă cum arată liniştea şi pacea. Aşa este şi Mănăstirea Adâncata, un loc rupt de lume, peste care s-a aşternut praful, nu praful de la drumul uscat de vânt, ci praful uitării. Căci aici, în acest colţ şters de pe harta Dobrogei, nu ajunge nimeni. Unii pentru că nu au auzit de acest loc, alţii pentru că nu răzbesc prin drumul anevoios şi se dau bătuţi.

În anul 2009, primarul de atunci anunţa că vor fi folosiţi bani europeni pentru asfaltarea drumului spre Mănăstirea Adâncata. Se pare că totul a rămas la stadiul de promisiune, martor fiind drumul brăzdat de ploi şi ars de soare. Ca să poţi ajunge cu maşina pe aceste meleaguri, trebuie să fie o zi senină.

Un alt criteriu ar fi să te înarmezi cu răbdare, căci drumul nu este deloc prietenos şi parcă vrea să te pună cu tot dinadinsul la încercare. Dacă ai reuşit să treci peste dealurile calcaroase, apoi de valea invadată de mărăcini, poţi admira peisajul desprins din altă lume. Liniştea este copleşitoare.

Nu este de mirare că nu găseşti nicăieri ţipenie de om. Satul Adâncata este un sat imaginar pe harta Dobrogei, singura mărturie că pe aceste meleaguri a existat viaţă cândva stă doar un lăcaş de cult: Mănăstirea Adâncata.Nu au mai rămas nici măcar casele. Satul, care aparţinea de comuna Aliman, a fost părăsit în perioada comunistă, iar acum, în aceste locuri, zace uitarea. Doar biserica din piatră se zăreşte în valea invadată de mărăcini. În zare, se întrevăd dealuri pline de verdeaţă, neaatinse de mâna omului. Totul în jur e pace. O pace apăsătoare.

Cândva aici a fost o mănăstire de maici, dar până la urmă au plecat şi ele, când au vazut cît de izolat este locul. Acum doar doi preoţi au mai rămas. Ai nimănui, pentru că nu au pe nimeni. Şi nimeni nu el trece pragul. Slujesc doar Domnului, căci la slujbe nu participă niciun sătean, nici măcar cei din Aliman. Pe chipul lor citeşti bunătatea, dar şi tristeţea, sunt chipuri asprite de vântul singurătăţii. Nici măcar în lăcaşul de cult nu pot ţine slujbe, totul fiind degradat. Au improvizat un altar într-o clădire alăturată şi de acolo rugăciunile se înalţă la cer, în fiecare zi. În liniştea de primprejur, glasul celor doi răsună ca o trâmbiţă prin pereţii sărăcăcioşi.

Rugămintea unui copil de 8 ani: Postează de pe telefon, ca Mănăstirea Adâncata să aibă mai mulți vizitatori. Cred că părintele se simte singur!

Alina Mitrache, reporter şi realizator de emisiuni la Dobrogea TV, a povestit pe pagina sa de socializare despre experienţa de la Mănăstirea Adâncata. Un băieţel de doar 8 ani a rămas impresionat de singurătatea în care trăiesc cei doi preoţi aşa că şi-a dorit ca povestea lor să ajungă la cât mai multă lume.

''Postează de pe telefon, ca Mănăstirea Adâncata să aibă mai mulți vizitatori. Cred că părintele se simte singur!”. Sunt cuvintele unui băiețel de 8 ani, pe nume Sebastian, care m-a rugat să fac această postare, iar eu trebuie să mă țin de cuvânt.

Am plecat ieri cu gândul de a vizita una dintre frumusețile Dobrogei, Peștera Casa Hoților, situată între Rasova și Aliman. O locație în sălbăticie și, cu tot ajutorul GPS- ului, nu reușeam să ajungem la destinație. De undeva din zare apare un localnic, cu mașina, fusese la muncile câmpului, este perioada însămânțării porumbului. L-am oprit și l-am întrebat cum putem ajunge la peșteră și am avut plăcuta surpriză să vrea să ne însoțească până acolo, deși nu-l rugasem, ne mulțumeam doar să știe să ne explice.

Drumul este greoi, accidentat, cu foarte mult praf, iar cei care ați făcut safari în deșert înțelegeți mai bine. Poate cu o maşină de teren ar fi fost mai simplu, însă nici noi nu aveam de unde ști cum va fi atunci când am plecat în această aventură să căutăm o locație ascunsă în sălbăticie.

Odată ajunși la peșteră, interlocutorul nostru M., căruia îi mulțumim pe această cale pt. sprijin, că poate și-a neglijat alte îndatoriri, numai să ne ajute pe noi, ne-a zis că dacă ne dorim, ne poate duce și la Mănăstirea Adâncata, cu Hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar noi am răspuns afirmativ.

Recunosc că nu auzisem de această mănăstire, despre care, ieri, am aflat că se află în Satul Adâncata, Comuna Aliman.

Probabil că fiind obișnuită să știu că la mănăstire e forfotă mare, unde pelerinii vin să se roage, am avut surpriza să găsesc un loc parcă uitat de lume, care este păstorit doar de doi preoți, în afară de ei, nu mai este nimeni acolo.

Ca să ajungi la mănăstire urci și cobori dealuri, peisajul este de poveste, însă la final .... nu te întâmpină o biserică impunătoare, cu mulți oameni, ci din contră.

Este o clădire a cărei construcție a început în timpul Primului Război Mondial și s-a definitivat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar care acum încearcă să-și păstreze structura de rezistență. A fost și mănăstire de maici, însă acum, acolo sunt doar doi oameni, doi preoți.

Nu există indicatoare din Aliman ca să știm cum să ajungem sau să aflăm întâmplător despre existența acestei mănăstiri și nici măcar oamenii din Aliman nu vin acolo, pentru că se află într-o zonă foarte retrasă, iar fără maşină este dificil de ajuns.

În momentul în care am sosit, era un singur preot acolo, care sfințește acele locuri de 10 ani. A stat vreo 2 ani și jumătate și la Muntele Athos, unde a slujit, pentru ca apoi să revină în România. A fost și la Peștera Sf. Andrei, iar acum se află la Mănăstirea Adâncata. Ne-a primit cu mare bucurie, cu foarte multă modestie și curățenie sufletească”, a scris Alina Mitrache.

A îndurerat-o gândul că preoţii vor susţine slujba de înviere doar pentru dealurile calcaroase care-i ţin la distanţă pe creştini.

„Urmează Săptămâna Patimilor, iar cei doi preoți de acolo își vor desfășura activitatea ca și cum zilnic ar fi înconjurați de o mare de oameni și toate orânduielile vor fi ținute și respectate. Nici măcar în noaptea de Înviere nu va fi nimeni!!!

În biserică nu se pot ține slujbe, ci în clădirea de vizavi, pe care o regășiți în fotografii, acolo unde preoții au înființat un mic altar. De ce nu se pot ține slujbe? Pentru că este totul degradat, iar bani nu sunt pentru reconstrucție.

Preoții nu ne-au cerut nimic, dar când micuțul Sebi, băiețelul prietenei mele, mi-a spus să postez, că poate așa oamenii află de această mănăstire și vor veni acolo, am zis că este momentul să va aduc la cunoșțință că există locuri în Dobrogea, departe de viața agitată, și poate ar fi bine ca într-un weekend să mergeți să le vizitați. Dacă un copil a văzut cât de greu este să trăiești pe aceste meleaguri, în care nu vine lumea, înseamnă că impactul este extrem de mare, indiferent de vârstă.

Acei oameni (preoții) s-ar bucura măcar să afle cât mai multă lume de mănăstire și să vină să viziteze acel loc!!! Și așa cum spunea mai sus micuțul Sebi ... să nu mai fie singuri.

Alături de preoți mai sunt 3 câini ciobănești, mari ca dimensiune, dar blânzi și dornici de mângâiere, câteva găini și 2 pisici răsfățate”, şi-a încheiat postarea reporterul Dobrogea TV.

Publicitate