CONSTANŢA. Strigăt de durere al unei mame care luptă pentru fiica ei: „Nu-mi mai trimiteți mesaje cu mormintele cunoștințelor voastre care au avut această boală”

16 aprilie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Cristina Stase, o tânără mamă pompier, din Medgidia, luptă, de la sfârşitul anului trecut, pentru a salva viaţa fiicei sale. Ana Maria, un înger de fată de doar 11 ani, se confrunta cu o boală nemiloasă: cancerul. Ea este nevoită să-şi trateze micuţa într-un spital din străinătate, pentru că în România nu a găsit o echipă de medici care ar putea trata un copil cu cuglioblastom 4.

În ciuda durerii și clipelor de coșmar pe care le trăiește cât timp cea mică se simte rău, Cristina nu și-a pierdut speranța și credința că, într-o bună zi, Ana se va putea întoarce înapoi acasă, sănătoasă. Astfel, ea a postat un mesaj dureros şi emoţionant pe reţelele de socializare pe care-l redăm mai jos:

„2021. August, septembrie, octombrie, noiembrie... Așa era fetița mea acum 4,5,6,7 luni... E adevarat că azi nu mai e deloc așa, dar pentru mine e același copil perfect, iar eu o iubesc mai tare pe zi ce trece!

Vă rog tare mult, nu-mi mai propuneți îngrijire paliativă, dacă eu am nevoie de un medic care să o ajute, de o instituție pentru recuperare neurologică! Nu-mi mai trimiteți mesaje cu mormintele cunostințelor dumneavoastră care au avut această boală!!

Nu-mi mai spuneți să-l rog pe Dumnezeu să o mântuiască și să o ierte!!!

Când a făcut criză epileptică, am plâns, m-am pierdut, dar L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să facă după voia Lui, iar ea e azi aici cu noi... Cand am văzut-o că suferă, fără ca noi să putem fi lângă ea, am plâns, am urlat, dar iar L-am rugat pe El să se facă voia Lui...și e din nou lânga noi...

În fiece zi îl rog să se facă voia Lui, dar îl rog și să o ridice din patul durerii! Cum aș putea sa-i cer eu să o ia, când El mi-a dăruit-o!?

Cum aș putea eu să o duc pe canapeaua casei (pe care până acum 4 luni se juca, ne uitam la filme sau stătea cu prietenele) și să aștept să se facă voia Lui, când ea deschide gurița să îi dau să mănânce și să bea apă?

Cum să fac toate astea, când eu încă mai simt că ochișorii ei mă adoră? Cum să fac toate astea, când printre medici și asistente, ea ne caută pe noi, părinții ei, cu privirea?? Cum să fac toate astea, când eu nu mă satur să îi mângâi și să îi sărut tot corpul atât de afectat de tratamentele medicale???

Cum să fac toate astea când medicii de aici încă ne spun să nu ne pierdem speranța (spre deosebire de unii medici români care-mi spun că „oricum are zilele numărate”)??? Nu avem oare noi toți zilele numărate? Cine sunt eu să decid câte zile are ea, chiar dacă eu i-am dat viață??

Da, știu...veți spune că medicii de aici o fac pentru bani, dar chiar și așa, fac ceva pentru copilul meu! Atât cât voi mai putea, voi mai „cumpără” timp cu ea!! Și din suflet sper să îl „cumpăr” și pentru ea!!!

Mi s„a spus că ținând-o lângă mine așa cum e acum e o dovadă de egoism! Pe bune?? Vă rog să vă îmbrățișați mai strâns copiii și persoanele dragi dumneavoastră, în loc să mă admonestați pe mine...

O persoană dragă mie, dar care nu are copii, mi-a spus acum vreo două luni: „Ee gata, ajunge cu plânsul! Am înțeles că suferi, dar nu e cazul să te distrugi și tu!”. Prea târziu... de pe 27 noiembrie 2021 nu mai sunt „eu”,...

Vă mulțumesc din suflet tururor celor ce vă rugați pentru copilul meu! Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru ajutorul oferit! Vă mulțumesc din suflet domnule Vlad Plăcintă ( Salvează o inimă ) pentru tot sprijinul dumneavoastră!! Vă mulțumesc Speranța pentru România!”

Sursă foto: Facebook

Publicitate