dobroge.tv

Live

Trei oameni vor zâmbi din nou! Un constănţean aflat în moarte cerebrală a salvat trei suflete - familia a fost de acord cu donarea de organe. ''3 vieţi au fost redate unor semeni aflaţi în suferinţă''

Trei oameni vor zâmbi din nou! Un constănţean aflat în moarte cerebrală a salvat trei suflete - familia a fost de acord cu donarea de organe. ''3 vieţi au fost redate unor semeni aflaţi în suferinţă''
15 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Trei români au primit o nouă şansă la viaţă după ce familia unui constănţean aflat în moarte cerebrală şi-au dat acordul pentru a-i fi prelevate organele. Astfel, un pacient aflat în stare critică a primit o nouă şansă la viaţă prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa chirurgicală coordonată de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Sebastian Isac. În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal al I.C. Fundeni, alţi doi pacienţi, dependenţi de dializă, vor primi şansa la o viaţă normală datorită intervenţiilor de transplant renal, realizate de echipele chirurgicale conduse de Dr. Cătălin Baston și Dr. Constantin Gîngu.

"În urma gestului plin de altruism al unei familii, care a fost de acord cu donarea de organe, alte 3 vieţi au fost redate unor semeni aflaţi în suferinţă. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu respect şi recunoştinţă pentru decizia dificilă pe care a fost nevoită să o ia, dar care va aduce speranţă pentru alţi oameni aflaţi în suferinţă.

La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta , s-a realizat ce-a de-a doua intervenţie de prelevare de organe din acest an, de la un pacient aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord să ofere o nouă şansă la viaţă unor semeni necunoscuţi. Alături de echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Constanţa (Dr. Adina Gherghinoiu – kdp, Dr. Marius Prăzaru – coordonator de transplant), intrevenţiile chirurgicale de prelevare au fost realizate de echipele Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, pentru ficat şi Dr. Vald Drăgoi şi Dr. Andrei Andreşan, pentru rinichi.

Astfel, 3 oameni aflaţi în suferinţă au primit o nouă şansă la viaţă, datorită generozităţii semenilor lor şi efortului colectiv al profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant. La Centrul de Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni , condus de Prof.Dr. Irinel Popescu, s-a realizat o nouă intrevenţie salvatoare de transplant hepatic. Un pacient aflat în stare critică a primit o nouă şansă la viaţă prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa chirurgicală coordonată de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Sebastian Isac. În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal al I.C. Fundeni, alţi doi pacienţi, dependenţi de dializă, vor primi şansa la o viaţă normală datorită intervenţiilor de transplant renal, realizate de echipele chirurgicale conduse de Dr. Cătălin Baston și Dr. Constantin Gîngu.

Mulţumim tuturor celor care înţeleg că donarea de organe salvează vieţi!

Mulțumim tuturor echipelor medico-chirurgicale complexe implicate în această activitate atât de sensibilă, prinsă mereu între suferinţă şi speranţă", a transmis Agenţia Naţională de Transplant.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233