Olia încearcă să-şi găsească liniştea, la Constanţa. Tânăra a venit după mâncare la Pavilion, dar nu a avut ce să ia pentru copilaşii ei: ''În fiecare secundă mă tem și mă rog''
Războiul dintre Rusia și Ucraina a făcut sute de mii de victime. Printre ele se numără și Olia. O tânără mămică care a fugit din calea bombardamentelor cu doi copii și cu doar câteva haine într-un bagaj. A venit în România pentru că știa că aici va găsi liniștea. Își dorește însă ca totul să se termine curând și să se întoarcă acasă la soțul ei.
Olia este o altă victimă a războiului din Rusia și Ucraina. A fugit din Odessa cu cei doi copii ai săi și a venit în România pentru a se salva. Tânăra mămică spune că încă nu poate crede că tot ce se întâmplă este real.
„A fost necesar să plecăm de acasă, mi-am părăsit soțul. Și am venit cu cei doi copii în România. E foarte dificil pentru noi. Nu poate fi real în secolul 21. Nu poate exista un război. Este imposibil. Noi credeam că este imposibil și că nu s-ar putea întâmpla așa ceva. Acum la mine acasă este război”, a spus Olia.
Soțul ei a rămas să lupte pentru țara sa. Vorbește cu el doar uneori pe site-urile de socializare și speră să rămână în viață până când totul se va termina.
„În fiecare secundă mă tem și mă rog. Vrem cu toții ca acest teribil război să se termine. Mariupol a fost distrus în întregime. Am prieteni în Mariupol, dar acum nu mai există acest oraș, Mariupol”, a mai spus Olia.
Acum, femeia vine zilnic la centrul de colectare de la pavilion pentru a lua produsele care le sunt necesare copiilor, dar nu de fiecare dată le și găsește.
„Vrem să luăm pamperși pentru că e un lucru de care avem nevoie pentru copii. Și câteva produse alimentare pentru copii, dar acum nu mai văd nimic aici”, a mai spus Olia.
Olia își dorește ca totul să se termine cât mai curând și să se întoarcă acasă. Spune că îi place orașul Constanța însă, și-ar fi dorit să vină aici doar ca turist. Nu știe pentru cât timp va sta în România, dar pentru pmoment, țara noastră îi va fi casă.