Un drum din Corbu, asfaltat din banii localnicilor. Patronii de pensiuni și restaurante s-au săturat de promisiuni și au luat inițiativă: „Costul va ajunge la 30.000 de lei”
Gropi adânci la tot pasul, pietre de toate dimensiunile și suprafețe pline de noroi. Dacă privești spre mare, peisajul îți taie respirația însă, când vezi cum arată drumul pe care trebuie să mergi până a ajunge pe plajă, te răzgândești. Așa arată o alee din comuna Corbu unde, de o parte și de cealaltă, sunt zeci de pensiuni, case sau restaurante cu specific pescăresc. Cei care au afaceri în zonă s-au săturat să asculte promisiunile autorităților locale și au pus bani din propriul buzunar pentru a pietrui drumul de aproape doi kilometri. În doar câteva ore, jumătate din suprafață era deja gata.
Unicul drum care face legătura dintre comuna Corbu și plajă sau restaurantele pescărești din apropierea ei reprezintă o adevărată aventură chiar și pentru oamenii locului. Aceștia spun că, în lipsa unei mașini de teren, șansele de a rămâne blocat în mijlocul drumului sunt foarte mari. Situația capătă dimensiuni dramatice pe timp de ploaie, motiv pentru care turiștii și localnicii trebuie să se echipeze cu cizme de cauciuc chiar și pentru a traversa.
„Sunt mulți oameni care țin la propriile mașini și preferă să aleagă alte zone sau destinații turistice din cauza calității acestui drum. Mai ales că acest drum deservește toate pensiunile din toată comuna Corbu”, a declarat Marian Scarlat, proprietar pensiune.
„Nu puteau să vină oamenii, mai ales când ploua nu puteau intra. Ne întrebau mereu: Când se face drumul? Când???”, a declarat Ionel Anghel, bucătar.
Cum problema nu este deloc una nou, în decursul anilor, locuitorii din zonă au făcut numeroase solicitări primăriei din Corbu, însă autoritățile au invocat de fiecare dată lipsa fondurilor. Tocmai din acest motiv, aceștia au decis acum să își rezolve singuri situația.
Au pus bani mână de la mână pentru a angaja un om care să pietruiască toată această suprafață. Aleea are aproape doi kilometri de la începutul său și până pe plaja, lângă mare. Cel care a fost angajat să facă acest lucru a terminat deja în doar câteva ore jumătate din stradă.
Reporter: De câte ore munciți?
Muncitori: De dimineață de la 8.
Reporter: Cam cât credeți că va mai dura să acoperiți toată această alee?
Muncitor: Până diseară cel puțin.
„Împreună cu vecinii mei am hotărât să ne reabilităm drumul care duce către plaja din comuna Corbu. Am contribuit fiecare cu o sumă de bani pentru a cumpăra piatra, a închiria utilajul și a angaja un om. Costul lucrării va ajunge la 30.000 de lei”, a declarat Marian Scarlat, proprietar pensiune.
Proprietarii de terenuri din comună și-au propus ca în două săptămâni să termine lucrările, astfel încât turiștii și nu numai să poată veni pentru o plimbare pe plajă sau o porție de pește proaspăt la cherhanalele din zonă.
Am încercat să luăm legătura și cu primarul comunei Corbu, însă acesta nu s-a arătat disponibil pentru a purta o discuție cu echipa Dobrogea TV.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

