Decizie definitivă. Elena Udrea merge la închisoare
Elena Udrea, condamnată definitiv de instanța supremă, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute trebuie să execute pedeapsa. Decizia este definitivă și a fost luată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Udrea merge la închisoare după 7 ani de procese, timp în care a profitat de o decizie a Curții Constituționale pentru a tergiversa dosarul.
Instanța supremă a respins, astfel, contestația în anulare formulată de fostul ministru, în procesul în care a fost apărată de Tudorel Toader. Contestația în anulare i-a fost respinsă cu majoritate de către completul de 5 judecători.
În dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a introdus căi extraordinare de atac, profitând de o decizie a Curții Constituționale. Acum, nu mai există nicio cale de atac, astfel că Elena Udrea trebuie să execute pedeapsa.