CORONAVIRUS ROMÂNIA, 4 aprilie 2022. 1.332 de cazuri noi şi 12 decese

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.332 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 97 mai puţine faţă de ziua anterioară. 160 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, transmite Ministerul Sănătăţii.
În Bucureşti sunt 532 de cazuri noi de COVID-19, în Hunedoara - 105, iar în celelalte judeţe sunt sub 100 de cazuri.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 126 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.565 cu 28 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 381 persoane, cu 4 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 381 pacienţi internaţi la ATI, 327 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 159 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii şi cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secţiile ATI ale unităţilor sanitare.
Până astăzi, 65.102 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 03.04.2022 (10:00) – 04.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (10 bărbaţi şi 2 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 12 decese, 2 sunt la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Din totalul de 12 pacienţi decedaţi, 10 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. 1 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat avea vârsta între 60-69 de ani, iar cel de-al doilea avea vârsta între 70-79 de ani. Ambii pacienţi prezentau comorbidităţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.802 teste RT-PCR (3.111 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.691 la cerere) şi 11.120 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.817.900 teste RT-PCR şi 9.362.895 teste rapide antigenice.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

