dobroge.tv

Live

Gheorghe Flutur, validat preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Florin Cîțu

Gheorghe Flutur, validat preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Florin Cîțu
03 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Gheorghe Flutur a fost validat de către liberali, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, pentru preluarea interimară a funcţie de preşedinte, iar Lucian Bode va fi secretar general interimar al formaţiunii. Flutur a adăugat că propunerea pe care ar urma să o valideze Consiliul Naţional duminică este ca Congresul extraordinar să aibă loc pe 10 aprilie, de la ora 11.00 la Palatul Parlamentului, scrie news.ro.

La şedinţă au participat 55 de liberali din 79, majoritatea votând pentru aceste două opţiuni, au mai spus sursele citate.

Consiliul Naţional al PNL urmează să se întrunească de la ora 12.00, la Parlament, pentru a convoca Congresul extraordinar al partidului în data de 10 aprilie.

Florin Cîţu şi-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la şedinţa BEx al PNL. „Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid”, a afirmat Cîţu, sâmbătă la sediul formaţiunii.

CITEȘTE ȘI: Florin Cîţu şi-a anunţat demisia de la conducerea PNL după şase luni de mandat

La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.

Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.

Secretarul general al PNL a anunţat, încă de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, că va demisiona din funcţia de secretar general al partidului şi a precizat că nu vrea să participe la un asemenea bâlci.

Şedinţă care a ţinut cont de evenimentul de ieri, demisia domnului Florin Cîţu şi conform statutului PNL, atribuţiunile trebuie luate de un prim-vicepreşedinte. Astăzi colegii m-au desemnat pe mine să preiau atribuţiunile interimar până la Congres. A fost un vot în unanimitate. De asemenea, am propus preluarea interimară a funcţie de secretar general de către Lucian Bode. Şi domnia sa a avut unanimitate la vot. În Consiliul Naţional va fi vorba de convocarea Congresului extraordinar al PNL doar pentru alegerea preşedintelui PNL. Propunerea va fi duminica viitoare, ora 11.00, la Palatul Parlamerntului. 1.300 de delegaţi propunem să fie prezenţi. S-a propus Comisia de organizare a Congresului formată din 9 oameni. De fapt o vom propune în CN. De asemenea, mergem spre Consiliul Naţional cu termene de depunere a moţiunilor, miercuri 6 aprilie, ora 18.00 şi apoi dezbaterile în judeţe până vineri seara, ora 22.00”, a afirmat Gheorghe Flutur, duminică la Parlament.

El a mai spus că pentru el responsabilitatea este să fie organizat statutar Congresul PNL.

Pentru mine cel puţin responsabilitatea pentru mine este să organizăm cum se cuvine Congresul extraordinar al PNL şi sigur gestionarea treburilor pe care le avem în partid, în coaliţie. PNL propune aceste evenimente într-o succesiune destul de rapidă pentru că avem un context national şi international deosebit”, a completat Flutur.

Întrebat dacă va fi candidat unic pentru funcţia de preşedinte al PNL, Flutur a precizat că este libertatea oricărui coleg din partid să candideze.


Sursă foto: evz.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233