NAŢIONAL. Un pacient de 84 de ani a luat foc pe masa de operaţie - medicul care îl opera a suferit şi el arsuri

Un incident şocant a avut loc la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde un pacient a luat foc pe masa de operaţie. Bărbatul de 84 de ani era operat pentru îndepărtare unei tumori la mandibulă.
Incidentul a avut loc joi, 31 martie 2022. Potrivit opiniatimisoarei.ro, interventia a durat mai mult decat estimasera medicii, asa ca acestia au decis sa-l intubeze. In momentul in care i-au pus masca, s-a produs o flama care a aprins oxigenul din jurul pacientului. Medicul, cu o experiență de 37 de ani, care a încercat să-l stingă, a suferit arsuri la nivelul mâinii stângi.
Medicii au reusit sa duca la bun sfarsit interventia chirurgicala pentru extirparea tumorii. Din fericire, arsurile suferite nu-i pun viata in pericol pacientului, insa acesta are nevoie de ingrijiri suplimentare cel putin o saptamana.
„Incidentul a avut loc ieri în sala de operații. Un pacient de 84 de ani, cu multiple comorbidități și probleme neoplazice, a intrat în operație. El suferă și de Parkinson. El prezenta și o tumoră. Inițial s-a început cu o anestezie superficială, iar pe parcurs a fost nevoie de una profundă, moment în care aparatul operator pentru tumori a făcut o flamă. Am dispus oprirea operației, iar incidentul nu a pus în pericol viața pacientului. Pacientul este sănătos, am intervenit pentru arsurile cauzate, tensiunea lui este bună și starea de sănătate, la fel și pentru afecțiunea de care se tratează. Într-o săptămână se va întoarce acasă”, a declarat pentru Tiondr. Gheorghe Nodiți, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Timișoara.
Polițiștii Secției 2 Poliție Timișoara s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursă foto: opiniatimisoarei.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

