Puitorul de mine şi plase ''Viceamiral Constantin Bălescu'', trimis în misiuni de cercetare în apele teritoriale. Nu au fost găsite mine
Nu au fost găsite mine în aria de patrulare şi nici nu au fost primite informaţii de la nave comerciale în acest sens. Puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieşit și miercuri din portul militar Constanţa, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale româneşti.
"Am luat toate măsurile necesare. Avem un plan de supraveghere inclusiv ieri am avut misiune cercetare cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”. S-a întors aseară din misiune. Nu sunt elemente. Avem activate toate structurile de monitorizare speciale ale Forțelor Navale Române. Suntem pregătiți pentru a contracara orice risc în zona aceasta. Nimeni nu trebuie să își facă griji pentru acest lucru. Dacă vă aduceți aminte în anii trecuți, în timpul exercițiilor multinaționale conduse de către Forțele Navale Române am avut mine descoperite pe care le-am distrus cu echipajul de scafandri de luptă sau cu echipele destinate special pentru contracararea a astfel de amenințări", a declarat contraamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale Român