CONSTANȚA. La Pavilionul Expozițional este nevoie de alimente, produse de igienă, produse pentru copii și bebeluși, fructe și legume
Constănțenii i-au primit cu brațele deschise pe cei care au fugit de ororile războiului din Ucraina. O dovadă a acestui fapt o constituie donațiile impresionante pe care le-au făcut la Pavilionul Expozițional. La hub-ul umanitar, cetățenii ucraineni au găsit lucrurile de care au nevoie.
„Alimentele, produsele de igienă, produsele pentru copii și bebeluși, fructele și legumele proaspete sunt cele mai căutate. Dacă puteți să ajutați, vă așteptăm zilnic la Pavilionul Expozițional, bulevardul Mamaia, nr.331A, intrarea din spate, între orele 08:00-20:00.
Pentru detalii suplimentare privind donațiile, puteți suna sau trimite un mesaj la numărul de telefon 0799.400.358, folosit inclusiv în aplicația WhatsApp.
0737.552.271 este numărul de telefon la pot apela persoanele care au nevoie de spații de cazare sau cei care vor să găzduiască refugiați”, transmit reprezentanții municipalității.
Campania de colectare este organizată de Crucea Roșie Constanța, Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța și Instituția Prefectului Județul Constanța.
Sursă foto: Primăria Constanța