Adriana Pistol: „Această uşoară creştere a numărului de cazuri ne face să revenim într-un mod insistent asupra respectării măsurilor”
5.140 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în doar 24 de ore, cu aproape 3.000 de cazuri mai mult decât în ziua precedent. La Constanța, în ultimele 14 zile au fost confirmate 913, iar incidența a ajuns la 2.96 la mia de locuitori. Adriana Pistol, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii le-a recomandat românilor să poarte în continuare masca de protecție.
„Această uşoară creştere a numărului de cazuri ne face să revenim într-un mod insistent asupra respectării măsurilor. Ar trebui să fie aplicate de toată lumea, pentru ca să nu vedem o creştere importantă a numărului de cazuri şi, în mod evident, mă refer aici la igiena personală, mă refer aici la evitarea aglomeraţiilor şi la portul măştii medicale mai ales în mijloacele de transport în comun unde putem observa că lumea s-a relaxat. Indicăm cu foarte mare tărie tuturor să trateze cu seriozitate portul măştii în aceste mijloace de transport”, a declarat conf. dr. Adriana Pistol, secretar de stat Ministerul Sănătății.