Primăria Constanța reamintește că deșeurile voluminoase se ridică gratuit
„Dacă ai făcut curățenie în casă, îți schimbi mobila și o arunci pe cea veche sau orice alte accesorii, poți solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul SC Polaris M Holding S.R.L, utilizând numerele de telefon 0241.545.600 sau 0241.545.030. O mașină a operatorului de salubritate va veni să le ridice în maximum 24 de ore”, transmite Primăria Constanța.
În acest fel, se va evita supraaglomerarea și încărcarea containerelor sau depozitarea în imediata apropiere a platformelor ori pe terenurile virane aflate în apropierea locuințelor, fapt care atrage depunerea altor deșeuri.
„În cazul în care operatorul de salubritate nu va răspunde solicitării dumneavoastră, vă rugăm să sesizați Primăria Constanța printr-un mesaj scris la numărul de WhatsApp - 0731.550.011, care va conține locația exactă unde este necesară intervenția, descrierea situației, numele persoanei care sesizează și fotografii relevante de la fața locului”, mai transmite municipalitatea.
Amintim că abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor OUG nr. 92/ 19 august 2021 privind regimul deșeurilor cu amenzi cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele fizice.
Sursă foto: Primăria Constanța