Iohannis: Voi solicita în continuare o prezenţă aliată suplimentară pe partea noastră a Flancului Estic. Nu putem să tolerăm să fim slabi şi să fim atacaţi
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va solicita în continuare întărirea Flancului Estic al NATO în partea noastră, astfel încât să nu fim vulnerabili. „Noi nu dorim să atacăm pe nimeni, nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm să fim slabi şi să fim atacaţi”, a transmis preşedintele, scrie news.ro.
„Acest război în Ucraina se poartă lângă Flancul Estic al NATO şi al UE. Noi suntem pe Flancul Estic, noi suntem lângă Marea Neagră şi ştim că din Marea Neagră a fost lansat atacul rusesc asupra părţii sudice a Ucrainei. Marea Neagră nu este de pe acum o teorie că ne trebuie strategie (...) este o concluzie care rezultă din realităţile din teren”, a declarat, miercuri, la Chişinău, preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit acestuia, Flancul Estic trebuie întărit echilibrat.
„În speţă, partea sudică mai ales spre Marea Neagră trebuie să fie la fel de bine apărată ca şi partea nord din zona baltică. Voi solicita în continuare o prezenţă aliată suplimentară şi întărită pe partea noastră a Flancului Estic, pentru a putea să facă ceea ce ne spune doctrina NATO – o prezenţă puternică care descurajează, cam despre asta vorbim. Noi nu dorim să atacăm pe nimeni, nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm să fim slabi şi să fim atacaţi în partea vulnerabilă a Flancului Estic. Vom solicita în continuare întărirea şi creşterea capacităţii de apărare”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
Acesta a explicat că acestea sunt lucrurile pe care le va transmite la Summit-ul extraordinar NATO de la Bruxelles.
Sursă foto: Facebook Guvernul României