Românii care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi bani de la stat
Guvernul a aprobat vineri ajutorul pe care îl va acorda românilor care găzduiesc refugiați din Ucraina. Este vorba despre o sumă de bani care va acoperi o parte din cheltuielile cu hrana cetățenilor ucraineni, ajunși în România, scrie Digi 24.
„Guvernul a aprobat hotărârea de stabilire a mecanismului de decontare din bugetul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Bucureşti-Ilfov, a cheltuielilor cu hrană cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.
Ce se întâmplă prin acest act normativ, se stabileşte mecanismul concret prin care persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana. Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este de 20 de lei/zi pentru fiecare persoană”, a declarat Dan Cărbunaru, vineri, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
El a explicat că măsura, la acest moment, este dimensionată să asigure sprijin pentru aproximativ 15.000 de cetăţeni străini sau apatrizi din zona conflictului armat din Ucraina pentru o perioadă de 60 de zile.
„În acest sens, bugetul MAI a fost suplimentat, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu suma de 18 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, bani prevăzuţi în bugetul de stat din acest an”, a declarat Cărbunaru.
Sursă foto: ISU Delta Tulcea